Arestat după ce a furat o mașină și a provocat un accident

foto arhivă - unii dintre cei care conduc fără permis sunt încătușați pe loc

Un tânăr de 19 ani din comuna Albești a ajuns în arestul poliției, după o ispravă penală comisă în noaptea de 11 spre 12 august a.c. Deși era plasat sub control judiciar într-un alt dosar în care este judecat pentru o tâlhărie comisă în aprilie a.c. asupra unui localnic, Iulian Eduard Sotir, ar fi sustras un autoturism lăsat neasigurat pe un pod din fața unei locuințe și l-ar fi condus, fără a deține permis de conducere, aproximativ doi kilometri pe un drum din comuna Albești. Fără să aibă abilitățile necesare unui șofer, tânărul a pierdut controlul asupra direcției de mers, iar cu mașina condusă de el s-a izbit într-un alt autoturism care era staționat pe marginea părții carosabile.

Dat în vileag, Iulian Eduard Sotir a fost acuzat de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar sâmbătă a fost prezentat în fața judecătorilor de drepturi și libertăți de la Judecătoria Botoșani, care au dispus arestarea lui preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Asta după ce tânărul a mai petrecut aproape trei săptămâni în arestul poliției, în urma tâlhăriei comise.

 

Deja ai votat!