vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTProgramul Național de Investiții „Anghel Saligny”, prezentat la Botoșani de secretarul general...

Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, prezentat la Botoșani de secretarul general adjunct al Guvernului

Secretarul general adjunct al Guvernului, Mircea Abrudean, a avut astăzi o întâlnire de lucru cu primarii din județ și conducerea CJ Botoșani în cadrul căreia a prezentat principiile după care va funcționa Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, care va avea un buget de 50 de miliarde de lei, adică aproximativ 10 miliarde de euro, destinat investițiilor din infrastructură.

Potrivit oficialului, programul va funcționa pe principiile PNDL, atât în ceea ce privește depunerea proiectelor, sistemul de punctaj și modalitatea de realizare a investițiilor. „Vor fi mici diferențe, dar principiile de funcționare vor fi aceleași”, a spus Mircea Abrudean, care a adăugat că programul, care ar urma să fie adoptat astăzi în cadrul ședinței de Guvern, ar putea prelua mare parte din proiectele depuse la Compania Națională de Investiții (CNI) pe tot ceea ce înseamnă lucrări de infrastructură tehnico-edilitară – drumuri publice, alimentare cu apă și stații de tratare, sisteme de canalizare și stații de epurare și sisteme de distribuție a gazelor naturale.

„Anul acesta nu se vor întâmpla prea multe lucruri”

Ca și calendar al programului, după aprobarea în Guvern, în termen de 10 zile vor fi publicate normele metodologice de aplicare, iar începând din 15 septembrie va fi deschisă sesiunea de depunere a proiectelor, pe o platformă dedicată, proiectele urmând să fie depuse numai în format electronic.

Ministerul Dezvoltării va face selecția, va propune Guvernului o listă de proiecte, după care acestea vor fi aprobate prin hotărâre de Guvern. „Anul acesta nu se vor întâmpla prea multe lucruri, ținând cont de data la care ne aflăm. Este un program multianual și este singura soluție de dezvoltare a infrastructurii”, a arătat Mircea Abrudean.

„Cea mai mare problemă o reprezintă creșterea foarte mare a preţurilor materialelor de construcții”

Reprezentantul Guvernului a făcut o serie de referiri și la ordonanța de urgență privitoare la ajustarea prețurilor contractelor la achizițiile publice determinate de creșterea prețurilor materialelor de construcții. „Cea mai mare problemă în ultima perioadă o reprezintă creșterea foarte, foarte mare a preţurilor materialelor de construcții, motiv pentru care ați fost bombardați de către contractori cu solicitări de ajustare și majorare a prețurilor la contracte”, a recunoscut Mircea Abrudean, care a precizat că actul normativ va permite ajustări și acolo unde contractele nu prevedeau această posibilitate. Totodată, secretarul general adjunct al Guvernului a subliniat că diferențele de prețuri vor fi asigurate din fonduri guvernamentale, acolo unde investițiile erau realizate prin finanțări de la bugetul de stat prin programe gen PNDL sau CNI.

Mircea Abrudean s-a referit și la ordonanța privind modificarea legii achizițiilor publice, cea referitoare la modificările privind semnarea contractelor după contestații, act normativ care în viziunea sa ar putea duce la deblocarea unor investiții.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.7 ° C
10.6 °
8.3 °
63 %
0.9kmh
83 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...