Voluntar de cursă lungă la 80 de ani

Marianne a venit pentru prima dată la Botoşani în anul 1991, iar de atunci s-a implicat în acţiuni umanitare de care au beneficiat mii de oameni

Mii de familii din judeţul Botoşani sprijinite şi ajutoare care totalizează câteva milioane de euro – acestea sunt coordonatele celor 30 de ani de proiecte umanitare coordonate de Marianne Scheiffarth. Zâna bună din Germania le-a demonstrat în toţi aceşti ani botoşănenilor că noi am venit pe pământ pentru a ne dedica semenilor. Pe 17 august 2021, Marianne Scheiffarth a împlinit 80 de ani şi săptămâna trecută a venit pentru a 30-a oară la Botoşani.

Ea a venit pentru prima dată la Botoşani în anul 1991, împreună cu părintele Blum și alți enoriași din parohia Bisericii Evanghelice Lennep. Pe atunci lucra la Instituția Diaconică  a Bisericii Evanghelice din Renania. Biserica Evanghelică din Renania s-a ocupat în mod special de casele de copii din județul Botoșani. Marianne Scheiffarth a ajuns în anul 1991 în căminele de copii de lângă Teatrul „Vasilache” și cel de pe strada Luna, dar şi căminele Trușești, Ripiceni, Ionăşeni. De-a lungul anilor, ajutoarele destinate copiilor au fost dublate de rezolvarea unor probleme punctuale, cum ar fi renovarea băilor, înlocuirea instalaţiilor, dotarea cu mobilier. „Ştiam exact ce nevoi sunt la căminele de copii. În anul 1992, acţiunea era în plină desfăşurare şi era axată pe nevoile fiecărui cămin. La început am adus din Germania produse alimentare, după aceea am decis să le cumpărăm de aici, pentru a ajuta economia locală”, îşi aminteşte Marianne.

Tot din Germania au venit şi alţi specialişti care să-i ajute pe copii. La Truşeşti au mobilat toate dormitoarele, cu mobilier realizat la ateliere din judeţul Botoşani. La Ionăşeni au făcut mobilier solid pentru a nu putea fi distrus de copiii care aveau probleme psihice. Alte ajutoare au constat în dotarea cu maşini de spălat industriale, cumpărarea de vaci, oi sau chiar găini pentru centre. Spitalul Județean și unele grădinițe au fost sprijinite cu diferite materiale de care aveau nevoie. În fiecare an ajungeau în Botoșani tiruri încărcate cu ajutoare.

Colaborare cu protopopul Lucian Leonte

Marianne a colaborat foarte bine cu protopopul Lucian Leonte. Graţie acestei colaborări, au fost sprijinite și familiile nevoiaşe din parohiile botoşănene. „În această acțiune l-am avut mereu alături pe părintele protopop Lucian Leonte. A luat naștere o adevărată prietenie între noi. Dar fără ajutorul translatorului nostru, profesorul Claudia Hamburda din Botoșani, activitatea de ajutorare nu ar fi fost posibilă. Ea ne-a însoţit din prima zi de vizită în Botoşani. Doamna Claudia nu numai că traducea în timpul vizitelor noastre, dar se ocupa și de nevoile din cămine și comunica aceste probleme în Germania”, spune Marianne. Serviciul social din cadrul Protopopiatului a primit multe cărucioare pentru persoane cu handicap, cadre metalice, ochelari şi alte produse, care au ajuns la persoane nevoiaşe. Multe ajutoare au fost direcţionate către cantina socială din parohia Bisericii „Sfântul Ilie”. Tot în acei ani au fost puse bazele unei colaborări între căminele de copii botoşănene şi o instituţie similară din Koln, acolo unde lucra preotul preotul Erwin Krämer. Ulterior, preotul a ajuns într-o altă parohie, enoriaşii de acolo fiind de la început dornici să se implice în activitatea de într-ajutorare. Începând cu anul 1994, preotul Erwin Krämer s-a alăturat echipei care ajungea anual în România.

Ajutor pentru bătrânii de la Agafton

Tot în anul 1991, când plecau acasă, au văzut indicatorul Mănăstirea Agafton. Începând din acel an, Marianne Scheiffarth și-a lăsat inima la copiii din cămine și la maicile din Agafton. În mănăstire era şi căminul de bătrâni, condiţiile inumane în care locuiau aceştia marcând-o profund. Marianne Scheiffarth împreună cu părintele Blum au fost la prefectul județului. Îşi aminteşte că l-a întrebat pe prefect dacă i-ar plăcea ca mama lui să trăiască în asemenea condiţii.

În cele din urmă, cu implicarea şi a altor asociaţii umanitare, bătrânii au fost mutaţi la Leorda. Căminul de bătrâni a fost ajutat în continuare, graţie colaborării cu directorul Constantin Nechita. O amintire frumoasă o include pe doamna Lucica, imobilizată într-un scaun cu rotile, care era toată numai zâmbet, în ciuda problemelor de sănătate cu care se confrunta. Ea a fost cea care le-a dat certitudinea că mutarea la Leorda a fost o măsură bună când le-a spus „la Leorda e totul bine, avem apă caldă”.

Mănăstirea Agafton – a doua casă

De 25 de ani Marianne Scheiffarth are o relație de prietenie cu maica stareță Ambrozia, cu maicile Arsenia și Antusa din Agafton și prin ele cu alte mănăstiri, în special Agapia și Putna.

În fiecare an, persoane din Germania îşi stabilesc din timp concediul pentru a veni la Agafton, unde să dea o mână de ajutor acestui aşezământ monahal. Aici şi-au amenajat şi un atelier cu diferite ustensile necesare în activitatea de zi cu zi. Din echipa care a venit în acest an fac parte, alături de preot, soţia acestuia Gudrun, diaconul Sven Jager, un fost pilot, un asistent medical, un lăcătuş mecanic, un tâmplar, un pedagog, o tânără care lucrează într-o societate ce construieşte bărci, un translator, studenţi şi economişti. Unii membri ai echipei au construit un gard, în timp ce alţii au executat diferite lucrări în casa din lemn, construită de măicuţe. Marianne a curăţat mere pentru bucătăria mănăstirii, cu bucuria de a sta în pridvorul căsuţei desprinse parcă din poveşti.

La Agafton ne simţim foarte bine, e o altă lume. Aici primim mult mai mult decât dăruim. Este o atmosferă deosebită, de poveste şi nu uităm nicicând că Isus a spus – iubeşte-ţi aproapele cum te iubeşti pe tine. Chiar dacă suntem de religii diferite, important este dorinţa de a colabora şi de a face fapte bune împreună. Din 2005 suntem cazaţi în fiecare an în Mănăstirea Agafton, considerată acum ca a doua casă”, spune preotul Erwin Krämer.

De 15 ani Marianne Scheiffarth este la pensie

Împreună cu parohia evanghelică Haffen-Mehr-Mehrhoog și părintele Erwin Krämer, Marianne Scheiffarth a continuat de câte ori a putut să-și viziteze prietenii din România.

În fiecare an s-a bucurat să viziteze maicile și a avut grijă să sprijine financiar și cantina socială de la parohia Sfântul Ilie. Transporturile umanitare cu tiruri au luat sfârșit, dar Mănăstirea Agafton și cantina socială de la Biserica „Sfântul Ilie” i-au rămas aproape de suflet.

În tot acest demers umanitar noi am primit foarte mult, zâmbetul oamenilor, mulţumirea lor. Dacă ar fi să dau timpul înapoi, aş face acelaşi lucru, dar acum cu o mai mare experienţă. Am constatat că România s-a schimbat foarte mult în bine, nu se poate compara cu cea din urmă cu 30 de ani. Românii văd numai ce le lipseşte, însă noi vedem şi ce s-a îmbunătăţit. Consider că în viaţă este foarte importantă mulţumirea sufletească. Să ai mulţumire sufletească şi să ştii să faci din orice situaţie un lucru bun”, concluzionează Marianne.

Deja ai votat!