joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTEducație rutieră, sub o altă formă. Polițiștii de la Siguranță Școlară au...

Educație rutieră, sub o altă formă. Polițiștii de la Siguranță Școlară au demarat o nouă campanie

Polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară au demarat campania „Siguranță rutieră de nota 10”, scopul principal al acesteia fiind crearea unui mediu școlar propice care să asigure calitatea actului educațional la standarde ridicate, pe toate palierele. Astfel, în cadrul campaniei, polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară, în colaborare cu polițiști din cadrul Serviciului Rutier și de la birourile și formațiunile teritoriale vor organiza și desfășura activități specifice la nivelul unităților de învățământ preuniversitar de pe raza județului, atât în mediul urban cât și în cel rural, cu preponderență în rândul elevilor din clasele primare.

„Educația pentru siguranța rutieră promovează cunoașterea și înțelegerea regulilor de circulație și a situațiilor din trafic, îmbunătățirea deprinderilor prin instruire, consolidarea sau modificarea atitudinilor cu privire la conștientizarea riscurilor, siguranța personală precum și siguranța celorlalți participanți la trafic”, se arată într-un comunicat de presă emis astăzi de Inspectoratul de Poliție al Județului Botoșani.

Potrivit acelorași surse, prin această campanie se dorește realizarea unei mai bune informări cu privire la siguranța rutieră și schimbarea atitudinilor față de anumite comportamente ale pietonilor, pasagerilor și bicicliștilor .

Campania se va derula în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, pe parcursul anului școlar 2021-2022.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
20.5 ° C
21.1 °
15.6 °
53 %
1.3kmh
90 %
joi
21 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...