Fost şef din Poliţie decedat în spital din cauza Covid

Unul din vechii şefi din cadrul structurilor IPJ Botoşani, a decedat, în seara zilei de marţi, în spital.

Colonelul Eugen Pâslaru, era internat în cadrul secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean, fiind confirmat cu infecţie cu noul coronavirus la începutul lunii. Fostul şef al Serviciului Arme şi Muniţii din cadrul IPJ, avea 71 de ani şi marţi seară a suferit un stop cardiac în timp ce era internat la Infecţioase. Cadrele medicale de acolo au apelat serviciul 112, la faţa locului fiind trimis echipajul SMURD cu medic. „Din păcate nu s-a mai putut face nimic. Personalul de pe secţie deja făcea masaj cardiac, la sosirea noastră. S-au continuat manevrele de resuscitare timp de 40 de minute, fără un răspuns pozitiv, fiind declarat decesul”, a precizat medicul primar în medicina de urgenţă Ramona Guraliuc, coordonatorul UPU-SMURD.

Fiica celui decedat a postat un mesaj de adio pe reţelele de socializare. „Rămas bun, TATA! Mulţumim pentru tot ce ai făcut pentru noi în această viaţa şi pentru că ne-ai crescut şi ne-ai educat să fim drepţi şi corecţi, deşi viaţa asta acum nu este aşa. Mă uit în oglindă şi sunt mândră de ce văd pentru că m-ai învăţat să fiu om, puternică, mereu cu fruntea sus, aşa cum i-ai învăţat şi pe iubiţii şi nepreţuiţii tăi nepoţi, care mai aveau multe de învăţat de la tine. Te iubim şi în sufletele noastre vei avea locul tău special. Drum bun printre stele, TATA!”, a postat fiica acestuia.

Deja ai votat!