vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTMoarte cumplită în apropierea casei

Moarte cumplită în apropierea casei

O femeie de 85 de ani, a avut parte de un sfârşit cumplit, după ce a fost lovită în plin de un microbuz.

Accidentul a avut loc în localitatea Cerchejeni, comuna Blândeşti, pe o porţiune de drum proaspăt asfaltată. Bătrâna, aflată în apropierea casei sale, a încercat să traverseze strada prin loc nepermis, fiind pur şi simplu spulberată de un microbuz Mercedes Sprinter, condus de un bărbat de 35 de ani. Mașina, care circula în direcţia Suliţa-Botoşani, aparţine chiar companiei care se ocupă de asfaltarea acelei porţiuni din drumul strategic.

Impactul a fost unul atât de violent, încât bătrâna a fost aruncată la aproape 25 de metri, ajungând în şanţul de pe marginea drumului. Speriat, şoferul a sunat imediat la 112, la faţa loculuii fiind trimis echipajul cu medic al SMURD. Din păcate, însă, victima nu a mai avut nicio şansă. „Pacienta a suferit leziuni incompatibile cu viaţa. Din păcate nu s-au mai impus manevre de resuscitare, fiind declarat decesul la faţa locului”, a precizat un reprezentant al UPU-SMURD Botoşani.

La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de poliţie şi criminalişti, fiind începută o anchetă pentru as se stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. „În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.4 ° C
14.6 °
13.8 °
44 %
9.7kmh
13 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...