spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTCredincioşi daţi afară din biserică pentru că erau vaccinaţi

Credincioşi daţi afară din biserică pentru că erau vaccinaţi

Acuze grave la adresa unor preoţi din judeţul Botoşani. Autorităţile sanitare din Botoşani vor demara o anchetă în cazul unor preoţi din judeţul Botoşani, acuzaţi de enoriaşi că ar fi cerut credincioşilor vaccinaţi să părăsească lăcaşurile de cult.

Potivit conducerii instituţiei, pe adresa Direcţiei de Sănătate Publică au fost transmise sesizări, însoţite de imagini video, potrivit cărora doi preoţi din mediul rural ar fi solicitat enoriaşilor vaccinaţi să nu participe la slujbe, iar celor care purtau mască să renunţe la aceasta. Este vorba despre trei parohii, una din Cordăreni, una din comuna Todireni, iar alta din comuna Drăguşeni. „Chiar avem nişte reclamaţii la nivelul DSP legat de faptul că, preotul în timpul slujbei, a recomandat ieşirea din biserică a persoanelor vaccinate, li s-a atras atenţia să nu poarte mască, chiar li s-a smuls masca de pe faţă. Vom face o anchetă în cursul acestei săptămâni şi vom lua legătura şi cu conducerea bisericii la nivelul judeţului Botoşani. Sunt şi filmaţi, sunt şi poze. Avem şi preoţi care susţin această activitate de vaccinare şi chiar le recomandă enoriaşilor, dar avem şi aceste excepţii”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie moderată
9.9 ° C
10.4 °
8.8 °
95 %
5.8kmh
100 %
joi
10 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...