Între timp, în septembrie 1774, aşadar în timpul ocupaţiei şi administraţiei militare ruseşti, ce va lua sfârşit prin tratatul de pace de la Kuciuk – Kainargi, Divanul Cnejiei Moldovei dă egumenului mănăstirii Doamnei 15 liude scutelnici, puşi sub protecţia feldmareşalului Rumianţev. Alţi scutelnici vor fi daţi mănăstirii de diferiţi boieri, veliţi sau nu: vistiernicul Costache Cuza (doi scutelnici), stolnicul Constantin Balş (16), jitnicerul Manolache (15), şătrăroaia lui Lascarache Ruset (patru). Conform recensământului rusesc din 10 iunie 1774, satul Mănăstirii Doamnei avea 53 de case, 53 scădere rufeturi, din care un popă pe nume Simion şi 52 de scutelnici, ale căror nume le arată fie originea (Constantin Ungurian, Dumitraşcu Rusul), fie ocupaţia ori meşteşugul (Grigoraş Herghelegiul, Ştefan Ciubotar, Nichita Ciubotar, Nichifor Vezeteu, Paraschiv Harabagiu), fie sunt porecle (Grigori Bunduc, Anton Ţurcan, Pavel Zgârcea, Ion Ciolan). Aveau aici scutelnici stolnicul Constantin Balş, jitnicerul Manolache şi vistiernicul Constantin Sturdza, în timp ce 15 scutelnici erau ai egumenului mănăstirii Doamnei. La acea dată, satul Mănăstirii Doamnei avea cu zece case mai mult decât Stânceştii de lângă el. La 5 iulie 1776, un document de la Grigorie al III-lea Ghica menţionează o nouă moşie în stăpânirea Mănăstirii Doamnei, anume Filiboanca, topic folosit și în prezent de către locuitori. Privilegii fiscale mai vechi vor fi confirmate în actele din 20 iulie 1776, prin care Grigore al III-lea Ghica întăreşte scutirea Mănăstirii Doamnei de desetina pentru 200 de stupi, de goştina pentru 200 de oi şi de vădrărit pentru 200 de vedre de vin, precum şi din 20 mai 1786, când Alexandru II Mavrocordat întăreşte aceste scutiri. În plus, la 25 februarie 1790, în timpul ocupaţiei şi administraţiei militare austriece, mănăstirea mai primeşte opt scutelnici, aceştia devenind, practic, sătenii aşezării înfiripate pe locul mai vechi al mănăstirii. Conform catagrafiei din 1802 a ţinutului Botoşani, Mănăstirea Doamnei avea 50 de locuitori birnici, nemaiexistând aici nici un scutelnic. La 9 septembrie 1805, când din porunca lui Alexandru Moruzi voievod se face hotarnica moşiilor Mănăstireni şi Unţeni, ale biv vel logofătului Nicolae Roset şi ale fiului acestuia, biv vel vistiernicului Iordache Roset, egumen al mănăstirii Doamnei era un oarecare Theofan, iar moşia Costeşti, a mănăstirii, era dată în arendă lui Gheorghe Trubale.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
