vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTConcerte organizate de Filarmonică de Anul Nou

Concerte organizate de Filarmonică de Anul Nou

Orchestra Filarmonicii „George Enescu” din Botoșani va susține două concerte pentru Anul Nou, respectiv pe 13 și pe 14 ianuarie 2022, începând cu ora 18:30, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Orchestra Filarmonicii va performa sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin, iar prexent va fi și solista Lorena Puican. În programul de Anul Nou vor fi lucrări de: Strauss, Puccini, Dvorak, Lehár, Gounod, Grigoriu și alți compozitori celebri.

Un bilet costă 50 lei, iar pentru elevi, studenți, pensionari, 20 lei, iar acestea se pot achiziționa de la sediul Filarmonicii, Strada Marchian, între ora 9.00 – 16.00
Accesul la spectacol se face pe baza certificatului verde.

Gheorghe Costin este un important dirijor al ultimelor decenii, cu o prezență constantă pe scenele muzicale românești și nu numai, a urmat cursurile Conservatorului din București sub îndrumarea profesorilor Dan Constantinescu și Constantin Bugeanu, perfecţionându-se apoi la Seminarul Internaţional de la Weimar cu Heinz Rögner (1985).

Repertoriul său cuprinde muzică de Bach, Mozart, Berlioz, Dvorak, Rimski-Korsakov, Ravel, Prokofiev, R. Strauss, Frank Martin, Şostakovici, Bartók, Copland, Enescu, Britten, Respighi, şi de compozitori români contemporani (din lucrarile acestora a prezentat multe prime audiţii) precum Dan Constantinescu, A. Stroe, A. Mendelssohn, A. Zirra, Boldizsar Cziky, P. Bentoiu, T. Olah, Liviu Ionescu.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.8 ° C
7.6 °
5.5 °
82 %
2.1kmh
46 %
vin
5 °
sâm
14 °
Dum
11 °
lun
12 °
mar
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...