vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTSalvatorii fac apel către botoşăneni să nu abuzeze de 112

Salvatorii fac apel către botoşăneni să nu abuzeze de 112

Cadrele medicale de la Ambulanţă le cer botoşănenilor să nu abuzeze de 112 în perioada următoare. În acest sens autorităţile vor pune la punct şi un ambulatoriu pentru pacienţii Covid, la care aceştia vor putea merge şi singuri.

În perioada de vârf a valurilor din pandemie, timpii de aşteptare, la unele cazuri, erau şi de 2-3 ore, de cele mai multe ori din cauza persoanelor cu forme uşoare de Covid, care solicitau ambulanţa pentru a fi transportaţi la consult la spital.

„Va veni cu siguranţă o perioadă dificilă, atât pentru botoşăneni, cât şi pentru cadrele medicale. Din experienţa celorlalte valuri ale pandemiei, numărul de apeluri la 112 va creşte semnificativ, iar de multe ori aceasta se întâmplă în mod nejustificat. Se cresc timpii de aşteptare pentru cazuri foarte grave pentru transportul persoanelor cu forme uşoare sau medii de boală. Îi rugăm insistent pe toţi botoşănenii să apeleze la medicul de familie, mai întâi, iar medicul va decide ce este mai bine pentru ei”, a precizat medicul Eduard Gurău, managerul SJA Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.8 ° C
7.6 °
5.5 °
82 %
2.1kmh
46 %
vin
5 °
sâm
14 °
Dum
11 °
lun
12 °
mar
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...