spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTJurământ militar depus de șapte botoșăneni încadrați direct în structurile Jandarmeriei

Jurământ militar depus de șapte botoșăneni încadrați direct în structurile Jandarmeriei

Clipe emoționante trăite astăzi, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani, de noii jandarmi care au depus, cu emoție în suflet, Jurământul Militar. “Eu…. jur credință patriei mele, România. Jur să-mi apăr Țara, chiar cu prețul vieții. Jur să respect Constituția, legile țării și regulamentele militare. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”, așa au rostit astăzi un ofițer și șase subofițeri, care au promovat concursurile de încadrare din sursă externă organizate la finalul anului trecut.

„Rostirea legământului sacru față de Țară reprezintă un moment care va rămâne viu în amintirea lor pentru totdeauna. Dorința de a fi de folos societății i-a condus până la această ipostază de răscruce în evoluția lor profesională, conștienți fiind că statutul de militar le va conferi drepturi, dar și obligații și interdicții. Le dorim mult succes în carieră celor care astăzi au depus Jurământul Militar”, a precizat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul IJJ Botoșani. Practic, începând de astăzi, cei șapte vor acționa în calitate de militari ai Jandarmeriei Române. Ce surprinde este că mai bine de jumătate dintre noii jandarmi sunt femei. Astfel, din cei șapte abia angajați din civilie, patru sunt reprezentante ale sexului frumos, lucru care demonstrează că din ce în ce mai multe femei sunt atrase de uniforma militară.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
11.9 ° C
15.4 °
11.7 °
68 %
1.8kmh
25 %
mie
11 °
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...