vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTFaţa nevăzută a cheltuielilor din banii botoşănenilor

Faţa nevăzută a cheltuielilor din banii botoşănenilor

Astăzi, 1 februarie, a fost aprobat bugetul municipiului Botoşani pe anul 2022. Ca în fiecare an, „Monitorul de Botoşani” vă explică partea mai puţin vizibilă a veniturilor şi cheltuielilor.

Bugetul a fost votat cu 21 de voturi pentru. Eugen Ţurcanu, consilier PNL, a participat la şedinţă online, în timp ce alţi doi consilieri liberali, Cătălina Lupaşcu şi Cătălin Flutur, au lipsit, fiind învoiţi. Dezbaterile au durat puţin. „Adresez mulțumiri colegilor aleși în Consiliul Local, care au votat în unanimitate proiectul de buget al municipiului Botoșani, în ședința de azi. Sunt recunoscător pentru încrederea acordată și îi invit să ne fie în continuare parteneri în dezvoltarea orașului. Avem un buget echilibrat, axat pe investiții, în special în domeniul educațional. Avem obiective de investiții ambițioase, iar o atenție deosebită va fi acordată zonei de dezvoltare! Așteptările botoșănenilor sunt mari!”, a transmis, după şedinţă, primarul Cosmin Andrei.

Bugetul local este de 339.025.590 de lei, pe ultima sută de metri fiind incluse sumele primite de la DSP pentru plata medicilor din centrele de vaccinare, care sunt plătiţi în baza unor convenţii civile, respectiv  720.000 de lei. Veniturile vor fi 302.702.350 de lei, iar cheltuielile se ridică la 339.025.590 de lei, cu un deficit de 36.333.240 de lei.

Cifrele seci trecute în bugetul oraşului pe 2022, inaccesibile unei bune părţi a populaţiei, se vor transforma în zeci de milioane de lei provenite din contribuţiile populaţiei. Banii vor fi cheltuiţi în principal pe salarii, date fiind majorările salariale aprobate în 2017, la care se adaugă indemnizaţia de hrană acordată începând cu 1 ianuarie 2019.

Din impozite şi taxe locale (fără taxa de salubrizare) primăria şi-a propus să încaseze 44.960.000 de lei. Din taxa de salubrizare, municipalitatea va încasa 13.080.000 de lei.

Cheltuielile pentru partea de funcţionare a primăriei şi a oraşului vor fi de 215.277.020 de lei, reprezentând 63,49% din total buget. Pe partea de dezvoltare, cheltuielile vor fi de 123.758.570 de lei, reprezentând 36,50%. Numai cheltuielile de personal (aici intrând salariile funcţionarilor din primărie, Serviciul de Evidenţă a Persoanelor, Direcţia de Asistenţă Socială, cabinete medicale şcolare, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă) sunt de 50.703.520 de lei. La acestea, se adaugă cheltuielile de personal de la Poliţia Locală, instituţii de cultură, într-un cuvânt celelalte structuri finanţate de la bugetul local.

Peste 9 milioane de lei pentru Poliţia Locală

Poliţia Locală a primit un buget de 9.903.700 de lei, din care 9.719.500 de lei pentru funcţionare, respectiv pentru salarii, bunuri şi servicii, inclusiv norma de hrană şi 184.200 de lei pentru dezvoltare.  Mult? Puţin? Mulţi botoşăneni consideră că efortul financiar făcut de câţiva ani de municipalitate pentru această structură responsabilă cu menţinerea ordinii şi liniştii publice nu are corespondent în eficienţa activităţii poliţiştilor locali. Poliţiştilor li se reproşează că nu reuşesc să facă ordine în Piaţa Centrală, dar nici pe străzi, cu şoferii care îşi fac propriile reguli de circulaţie.

Subvenţie uriaşă pentru Modern Calor

Altă cheltuială consistentă de la bugetul local, dar foarte rar adusă în discuţia publică, din calcule electorale, este subvenţia plătită de primărie către Modern Calor. 7.844.500 de lei este subvenţia alocată pe termoficare, în condiţiile în care conducerea societăţii a solicitat 14.962.000 de lei. Practic, suma alocată astăzi acoperă zece luni din an, alţi bani fiind aşteptaţi de la bugetul de stat.

Şi  anul trecut municipalitatea a primit 6,3 milioane de lei de la bugetul de stat pentru a asigura subvenţia pentru termoficare. Practic, banii pentru subvenţia la termoficare sunt colectaţi de la toţi botoşănenii, cei mai mulţi neavând nicio relaţie contractuală cu această societate. Din cele 42.820 de apartamente din municipiu, doar aproximativ 10.300 mai sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare. În schimb, posesorii de centrale primesc facturi pentru încălzirea spaţiilor comune. Mai mult, nu trebuie uitat faptul că statul asigură şi ajutoare la încălzire pentru familiile cu venituri scăzute.

Subvenţie importantă şi pentru transportul local

Tot de la bugetul local se plătesc şi abonamentele gratuite eliberate pensionarilor de către societăţile Eltrans şi Microbuzul. Astfel, Eltrans va primi în acest an 5.500.020 de lei, iar societatea Microbuzul 3.240.000 de lei.

Unii botoşăneni susţin că din fondurile alocate societăţii Microbuzul municipalitatea ar putea să cumpere mijloace de transport pentru ca Eltrans să deservească toate traseele din oraş. Şi tot din raţiuni electorale, se continuă cu acest sprijin, în condiţiile în care foarte mulţi pensionari ar avea bani pentru a-şi plăti biletele de călătorie.

DSPSA – peste 13 milioane de lei de la bugetul local

Direcţia Servicii Publice, Sport şi Agrement este mare consumatoare de fonduri publice, dat fiind faptul că şi activităţile prestate de muncitorii direcţiei sunt diverse. DSPSA administrează şi Parcul Cornişa. Astfel, DSPSA a primit un buget total de 13.605.850 de lei, din care 4.145.400 de lei pentru întreţinere baze sportive şi zone de agrement, 3.425.480 de lei pentru zona de agrement Cornişa, 5.038.720 de lei pentru intervenţii edilitare şi 996.250 de lei pentru activitatea de gestionare a câinilor comunitari.

Bani alocaţi pentru întreţinere şi reparaţii străzi

Întreţinerea, reparaţia străzilor va costa municipalitatea 9.950.500 de lei, din care 900.000 de lei pentru marcaje rutiere, respectiv 70.000 de lei pentru semne de circulaţie. Întreţinerea spaţiilor verzi şi grădinilor publice vor presupune un efort financiar de 489.500 de lei.

Una dintre veşnicele probleme ale oraşului, iluminatul stradal, va înghiţi în acest an sume importante. Numai pentru facturi sunt 3.036.000 de lei, întreţinere şi iluminat ornamental 3.980.000 de lei.  Asta, în condiţiile în care străzi întregi stau în beznă cu zilele sau săptămânile, din cauză că nu s-a mai investit pentru modernizarea sistemului. În acest an edilii şi-au propus să cumpere de la E.On reţeaua de iluminat public. demers început de câţiva ani, despre care se anunţa că se va încheia prin anul 2013.

Sumă consistentă pentru cimitire

O cheltuială substanţială va fi făcută şi la cimitire. Astfel, pentru extinderea Cimitirului Eternitatea a fost alocată suma de 2.000.000 de lei. Lucrările la Extinderea Cimitirului Etenritatea vor începe în această primăvară. Pentru amenajare acces la Cimitirul Armatei şi amenajările conexe 30.000 de lei. La acestea se adaugă 10.000 de lei (documentaţie extindere Cimitir Eternitatea), 50.000 de lei (documentaţie acces Cimitirul Armatei), respectiv 50.000 de lei (documentaţie tehnică execuţie Casă praznicală la Cimitirul Eternitatea).

Fonduri importante pentru cultură

Brandul municipiului rămâne cultura, lucru evidenţiat şi de finanţările generoase acordate celor trei instituţii finanţate de la bugetul local. În acest an, s-au alocat fonduri cele trei instituţii pentru opt luni, ştiut fiind faptul că se alocă fonduri şi de la bugetul de stat. Teatrul „Eminescu” a primit 5.309.400 de lei, Teatrul „Vasilache” – 2.531.000 de lei, iar Filarmonica „George Enescu” – 5.090.000 de lei. Municipalitatea va primi pentru cele trei instituţii de cultură fonduri de la bugetul de stat (reprezentând 2% din impozitul pe venit care va fi repartizat de Direcţia Finanţelor Publice, bani care vor fi repartizaţi prin hotărâre de guvern, potrivit prevederilor legii bugetului de stat).

Bugetele consistente se duc în principal pe salarii, date fiind majorările aprobate în 2017, în urma unor legi date de guvernarea PSD.

Tot la cultură sunt şi bisericile, aşa că primăria are şi grija acestora. 810.000 de lei vor ajunge la biserici.

Serviciul datoriei publice (incluzând rate de capital, comisioane, dobânzi care trebuie plătite în acest an) se ridică la 12.618.150 de lei.

În această primăvară ar urma să fie reluate lucrările de reabilitare a Teatrului „Mihai Eminescu”. Astfel, de la bugetul de stat se vor primi 2.080.000 de lei, 13.600.000 de lei finanţare externă nerambursabilă şi 3.000.000 de lei, finanţare de la bugetul local. În total, sunt 18.680.000 de lei.

Proiectul vizând reabilitarea infrastructurii de transport cu tramvaiul este „în aer”. Edilii aşteaptă sprijin de la bugetul de stat. În buget sunt prinşi doar 26.000 de lei – finanţare de la bugetul de stat, 170.000 de lei – finanţare externă nerambursabilă şi 4000 de lei de la bugetul local.

Ştiaţi că?

– În municipiul Botoşani există un Centru pentru Promovare Turistică ce va primi în acest an 447.210 de lei, deşi mai este mult până când Botoşaniul va deveni cu adevărat un oraş atractiv pentru turişti. De remarcat este însă faptul că funcţionarii de aici sunt prezenţi la toate manifestările culturale

– Întreţinerea şi repararea străzilor costă 9.950.500 de lei

– Parcul Cornişa va primi 3.425.480 de lei

–Municipalitatea va relua în această primăvară lucrările la Teatrul „Eminescu”, clădire emblematică aflată în şantier din anul 2014

– Întreţinerea parcurilor şi spaţiilor verzi va costa municipalitatea  489.500 de lei

– Municipalitatea şi-a propus să încaseze din impozite şi taxe locale 44.960.000 de lei

Taxa de salubrizare plătită de botoşăneni se ridică la 13.080.000 de lei.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
18.6 ° C
18.8 °
17.7 °
27 %
6.7kmh
24 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...