vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTAproape 600 de slujbe disponibile pentru șomeri

Aproape 600 de slujbe disponibile pentru șomeri

Șomerii botoșăneni care se află în căutarea unui loc de muncă, au la dispoziție în această săptămână 583 de slujbe vacante. Potrivit listei publicată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), și de această dată ofertele sunt atât în mediul privat cât și în sistemul bugetar și sunt oferte atât pentru cei cu studii superioare cât şi pentru cei cu studii medii.

Inspectoratul Școlar Județean caută auditor intern. Persoanele interesate trebuie să îndeplinească o serie de condiții, printre care experiență de 10 ani, dar și studii superioare. Salariul oferit este 6.241 lei. De asemenea, și Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi din Botoșani este în căutare de administrator financiar. Și pentru acest post cei interesați trebuie să aibă experiență de 10 ani în domeniu, studii superioare, salariul oferit fiind de 2.223 lei.

În această săptămână cele mai multe dintre ofertele de muncă sunt în domeniul confecțiilor, 256, urmate de cele din domeniul construcțiilor, 241, 29 de oferte în domeniul fabricării de pompe și compresoare, 22 în alimentație publică și 21 în prelucrarea și conservarea cărnii. Pentru persoanele cu studii superioare sunt disponibile 17 locuri de muncă.

Lista locurilor de muncă din această săptămână

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.7 ° C
10.6 °
8.3 °
63 %
0.9kmh
83 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...