marți, aprilie 16, 2024
AcasăLocal BTBani de la UE pentru lucrările deja făcute la Secția de Infecțioase

Bani de la UE pentru lucrările deja făcute la Secția de Infecțioase

Consiliul Județean Botoșani a semnat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene un proiect prin care se asigură o finanțare de peste 1,7 milioane de lei din fondurile europene pentru lucrările efectuate vara trecută la secțiile de infecțioase ale Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”.

Anul trecut, instituția a pus la dispoziția Spitalului Județean fondurile necesare pentru reabilitarea instalațiilor de oxigen și a celor electrice din cadrul celor două corpuri de clădire ale secțiilor de infecțioase. În paralel, s-a depus cerere de finanțare a lucrărilor din sumele disponibile în cadrul POIM 2014-2020. După semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene se vor recupera cheltuielile făcute.

La începutul lunii octombrie 2021, Consiliul Județean Botoșani a depus în cadrul Apelului „Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare Covid-19” din Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 proiectul „Îmbunătățirea siguranței pacienților și asigurarea condițiilor optime de spitalizare în contextul crizei sanitare Covid-19 în cadrul Secției Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență «Mavromati» Botoșani”. Proiectul, cu o valoare de 1.717.005,52 lei cu TVA, rambursabil 100%, fără cheltuieli neeligibile, presupune, în cea mai mare parte a lui, recuperarea cheltuielilor cu modernizarea și extinderea rețelelor de instalație electrică și a instalațiilor de fluide medicale, precum și finanțarea realizării unui sistem de detecție și alarmare la incendiu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
13.8 ° C
13.9 °
11.6 °
73 %
5.8kmh
75 %
mar
14 °
mie
11 °
joi
6 °
vin
11 °
sâm
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și se plâng oamenii că nu sunt parcări în oraș. Iată că sunt, dar nu știu ei să le identifice.

EDITORIAL

De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...

EPIGRAMA ZILEI

Cazul e nemaipomenit Și m-a lăsat fără cuvinte : Primul din clasă la tocit Spun toți că-i ... brici la minte!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...