sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTDemersuri pentru rezolvarea problemelor din învăţământ

Demersuri pentru rezolvarea problemelor din învăţământ

Sindicaliştii din educaţia botoşăneană încă aşteaptă de la nivel central rezolvări la problemele cu care se confruntă, prima fiind legată de nivelul salarizării. Cum Acordul cu Guvernul, aşteptat până pe 4 februarie, nu a mai fost semnat, sindicaliştii îşi pun speranţe în întâlnirile care au loc între reprezentanţii federaţiilor din educaţie şi cei ai guvernului. „A avut loc o întâlnire, s-a discutat dar nu s-a concretizat într-un document semnat, asumat. Vor mai avea loc alte discuţii”, a declarat Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ.

Potrivit liderului LSI, au fost trimise adrese premierului, ministrului Educaţiei, inclusiv preşedintelui ţării. „Am înţeles că se va implica şi preşedintele ţării. De aceea ne-am adresat dumnealui pentru că el este profesor la bază şi ar trebui să fie interesat de rezolvarea problemelor din sistem”, a spus Liviu Axinte.

În paralel, a fost cerut şi sprijinul parlamentarilor. „Ne-am adresat parlamentarilor, pentru că ordonanţa prin care trebuia să se aplice integral legea salarizării, cu 1 ianuarie 2022, a fost amânată printr-o altă ordonanţă. Legea de aprobare a ordonanţei a ajuns în parlament. Acolo, în mod ciudat, am primit sprijin din partea USR-ului. La Senat a fost modificată ordonanţa şi urma să ajungă în dezbatere în Camera Deputaţilor. Noi sperăm ca în Camera Deputaţilor ordonanţa să fie modificată şi să se aplice integral legea 153 (legea privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice – n.r.) în învăţământ”, a mai afirmat Liviu Axinte.

Majorare salarială de 4%

Cât priveşte majorarea salarială din învăţământ, aplicată cu 1 ianuarie, aceasta înseamnă de la zero lei până la 200 de lei brut. Unii salariaţi nu au primit nici un leu, motivat de faptul că au ajuns la nivelul salariului din 2022. La cei cărora li s-a acordat majorarea, aceasta este de maxim 4%.

Personalul nedidactic rămâne cu cele mai mici salarii fiind şi cel mai nemulţumit la această dată. Oamenii se plâng că sarcinile de serviciu au fost suplimentate din cauza pandemiei, în timp ce salariile au rămas la acelaşi nivel. „Am ajuns iarăşi în timpul PD-L-ului, când toţi angajaţii din personalul nedidactic au fost la salariul minim. Acum ajungem iarăşi la salariul minim”, a concluzionat Liviu Axinte.

Sindicaliştii au participat la o grevă de avertisment

Pe 19 ianuarie, 2460 de angajaţi ai sistemului de învăţământ boroşănean au participat la o grevă de avertisment de două ore. Protestul a fost organizat la nivel naţional de cele două federaţii sindicale din învăţământul preuniversitar. Revendicările au vizat aplicarea integrală a legii salarizării, aplicarea regulamentului privind sporul pentru condiţii de muncă pentru personalul nedidactic şi plata orelor suplimentare făcute de personalul nedidactic şi didactic auxiliar.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
3.3 ° C
5.6 °
2.8 °
91 %
2.3kmh
23 %
sâm
14 °
Dum
11 °
lun
12 °
mar
14 °
mie
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...