vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTZeci de refugiați ucraineni sunt cazați în județ

Zeci de refugiați ucraineni sunt cazați în județ

Cetățenii ucraineni continuă să fugă din calea războiului. Potrivit unui comunicat de presă transmis astăzi de Instituția Prefectului, în ultimele 24 ore, prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca au intrat în țară 84 persoane și 22 vehicule.

„La ora 8, erau cazați în spațiile de cazare temporară puse la dispoziție de către autoritățile din Botoșani, 85 de cetățeni. Toate instituțiile implicate în gestionarea acestei situații sunt în legătură permanentă și desfășoară activități în mod integrat pentru ca persoanele care se refugiază din fața războiului să treacă mai ușor prin aceste momente. Situația este în dinamică, datele cu privire la locurile de cazare modificându-se continuu”, se mai arată în informarea transmisă de Instituția Prefectului.

Potrivit acelorași surse, angajații Ministerului Afacerilor Interne, pompieri, polițiști de frontieră, jandarmi, polițiști, lucrători vamali, medici veterinari, reprezentanți ai Instituției Prefectului, Direcției de Sănătate Publică și Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor sunt la datorie 24/7 și lucrează în sistem integrat alături de autoritățile locale, societatea civilă și mediul privat din județul Botoșani pentru a veni în sprijinul tuturor persoanelor care sosesc din zona de conflict și au nevoie de ajutor. Astfel, cetățenii ucraineni care intră în România prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca beneficiază de apă, alimente, asistență medicală și pot obține informații legate de problemele cu care se confruntă.

La nivelul județului Botoșani există un centru integrat dedicat sprijinirii refugiaților din Ucraina care funcționează 24/7. Aici sunt centralizate toate ofertele de cazare și tot de la nivelul acestui centru se distribuie cazări pentru refugiați și se actualizează permanent lista cu locurile disponibile la nivelul județului Botoșani.

Tot de aici se pot obține și informații utile cetățenilor ucraineni care se află pe raza județului Botoșani – unde se pot adresa în caz de probleme medicale sau în cazul în care au nevoie de ajutorul unor instituții ale statului român. Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției oferă inclusiv informații tuturor persoanele care doresc să vină în ajutorul refugiaților cu bunuri sau servicii. Următoarele numere de telefon pot fi apelate non-stop 0756.13.13.98, 0756.19.27.37, 0756.05.55.91.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.7 ° C
10.6 °
8.3 °
63 %
0.9kmh
83 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...