vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTElicopter chemat pentru un copil în stare gravă (video)

Elicopter chemat pentru un copil în stare gravă (video)

Elicopterul SMURD a fost solicitat, joi după-amiază, la Botoşani pentru a prelua un pacient în stare gravă.

Medicii botoşăneni au solicitat aeronava medicală pentru a prelua un pacient în vârstă de doar trei ani. Este vorba despre un băieţel din judeţul Botoşani, ajuns la spital cu arsuri grave pe corp. Din câte se pare, micuţul se afla în bucătăria locuinţei şi a tras o oală cu apă opărită de pe plită.

Lichidul, extrem de fierbinte, a venit peste micuţ, acesta suferind arsuri grave pe o suprafaţă mare a corpului. Mama copilului a sunat la 112, cerând ajutorul cadrelor medicale, iar micuţul a fost transportat cu o ambulanţă la Secţia de Pediatrie. De acolo, medicii au decis direcţionarea lui către Iaşi, din cauza arsurilor suferite şi a suprafeţei mari de piele afectate.

„Este vorba despre un pacient ce prezenta arsuri pe aproximativ 35% din suprafaţa corpului. Este vorba despre arsuri de gradele doi şi trei pe faţă, gât, torace posterior şi membru superior drept, precum şi fese. A fost stabilizat şi direcţionat către Iaşi”, a precizat medicul primar Cătălin Mihailiuc, coordonatorul CPU Pediatre.

Elicopterul a aterizat pe terenul UM 01189, unde micuţul a fost transportat cu o ambulanţă cu medic.

Sfaturi de la pompierii botoşăneni

Reprezentanţii ISU Botoşani au venit, de-a lungul timpului, cu un set de măsuri menite să ajute părinţii în evitarea unor astfel de incidente. „Supravegheați copiii în permanență. Ignorarea acestui sfat a provocat, de-a lungul timpului, numeroase incidente grave, la care părinții au asistat neputincioși. O clipă de neatenție îi poate transforma în victime ale unor accidente casnice”, a precizat ofiţerul Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoşani.

Din acest motiv pompierii vă reamintes regulile ce trebuie respectate, astfel încât copiii să fie în siguranță, în propriul cămin.

✅ NU UITAȚI SĂ:

✔️ nu lăsați la îndemâna copiilor vase cu lichid fierbinte;
✔️ evitați folosirea fețelor de masă, copii le pot trage răsturnând vasele cu lichide fierbinți;
✔️nu consumați băuturi sau supe fierbinți când țineți copilul în brațe;
✔️nu țineți în brațe copilul când gătiți;
✔️evitați încălzirea biberoanelor în cuptorul cu microunde;
✔️nu puneți cănile cu ceai sau cafea la marginea mesei;
✔️ țineți copiii departe de locul unde gătiţi – aragaz, sobă;
✔️ nu lăsați copilul cu premergator în bucatarie;
✔️ păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care copiii nu au acces;
✔️ înlăturați orice curiozitate a copiilor în legătură cu focul, explicându-le, cu răbdare, pericolul pe care acesta îl reprezintă;
✔️ nu lăsați copiii singuri în casă cu sobe, plite, radiatoare sau aparate electrice aflate în funcțiune.

Ce trebuie sa faci pentru a acorda primul ajutor?

  1. Puneți zona arsă sub jet de apă rece pentru 10-15 min.
  2. Dacă hainele sunt lipite de pielea arsă nu le trageți!
  3. Nu puneți peste zona arsă nimic altceva (albuș, miere de albină, creme, substanțe ce coloreaza precum rivanol, mercur-crom).
  4. Nu administrați medicamente sau lichide pe gură până nu este evaluat pacientul de către medic.
  5. Acoperiți copilul cu o pătură sau îmbrăcăminte evitând zona arsă. Astfel prevenim hipotermia.
  6. Nu spargeți bășicile, poate duce la infecția zonei de arsură.
  7. Mergeți la medic, unele arsuri nu se vindecă de la sine și se pot infecta sau vindeca cu cicatrici neplăcute.
Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
18.6 ° C
18.8 °
17.7 °
27 %
6.7kmh
24 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...