spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTCulmea hoţiei. Un hoţ a fost prădat de hoţi

Culmea hoţiei. Un hoţ a fost prădat de hoţi

Un tânăr care a furat o Dacie a ajuns să înveţe pe propria piele ce înseamnă să fii prădat, după ce a rămas cu maşina în pană, iar aceasta a fost vandalizată, culmea, de hoți. Trimis în judecată pentru furt în scop de folosință, Pavel V. s-a ales cu o condamnare de un an de închisoare, dar magistrații au dispus suspendarea executării pedepsei.

În schimb, el riscă să fie obligat la plata unor daune către proprietarul autoturismului, întrucât mașina furată nu a mai putut fi folosită.

Plimbare cu maşina sustrasă

Povestea, desprinsă parcă din comediile cu proști, s-a întâmplat în urmă cu aproape trei ani, mai exact pe 11 septembrie 2019, când tânărul, Pavel V., din Botoșani, atunci în vârstă de 25 de ani, cu ajutorul unei chei măsluite, a reușit să fure o Dacia 1310 parcată undeva în apropierea blocului turn de pe Pietonalul Unirii.

A doua zi, el a mers cu mașina până în satul Murguța, din comuna Dobârceni, de unde a luat un Nissan Almera stricat, care aparținea tatălui său, cu gândul să-l ducă la un service, Nissan-ul fiind condus de un localnic. Doar că pe traseu Dacia, care era folosită ca autoturism de tractare, s-a stricat la rândul său. Așa că ambele mașini au fost lăsate în drum, cei doi tineri convenind să revină a doua zi pentru a repara Dacia și a continua traseul. Surpriză însă, pentru că a doua zi când a revenit, Pavel V. a realizat că atât Dacia, cât și Nissan-ul căzuseră pradă hoților. Astfel, ambele mașini erau fără roți, iar din portbagajul Daciei dispăruse și roata de rezervă, dar și cricul.

Între timp, furtul Daciei a fost reclamat la poliție, iar tânărul a fost identificat de polițiști. Audiat, Pavel V. a recunoscut totul și a fost trimis în judecată. Procesul a durat până luna aceasta, când tânărul a fost condamnat în primă instanță de Judecătoria Botoșani. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. În schimb, proprietarul autoturismului a cerut daune de aproape 10.000 de lei, aici fiind inclusă suma de 8.000 de lei reprezentând contravaloarea autovehiculului și 1.500 de lei contravaloarea serviciilor de tractare, a bateriei și a roților sustrase. Doar că judecătorii au lăsat nesoluționată această cerere, care se va judeca separat într-un alt proces civil.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
9.4 °
95 %
3.1kmh
100 %
mie
18 °
joi
20 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...