sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTAtenționare de la pompieri. Verificați și curățați coșurile de fum! (video)

Atenționare de la pompieri. Verificați și curățați coșurile de fum! (video)

Patru persoane și-au pierdut viața în urma unor incendii generate de coșurilor de fum defecte, necurățate de funingine sau neprotejate termic, iarna trecută, atrag atenția reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.

„Cele patru victime locuiau singure, în case izolate și au adormit cu focul aprins în sobă. Materialele combustibile din structura acoperișurilor s-au aprins de la căldura sau scânteiele care au ieșit prin fisurile coșurilor de fum deteriorate. Când vecinii au observat flăcările, pentru cele patru persoane a fost prea târziu”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul ISU Botoșani.

Asemenea lor, iarnă de iarnă, și alți botoșăneni care locuiau singuri și-au pierdut viața în condiții asemănătoare. Alte zeci de persoane au rămas fără acoperiș deasupra capului din cauza coșurilor fum defecte, necurățate de funingine sau neprotejate termic. Numai iarna trecută, pompierii botoșăneni au intervenit pentru stingerea a 98 de astfel de incendii.
În unele cazuri, aceste evenimente au lăsat în urmă pagube însemnate și ar fi putut fi evitate dacă cetățenii ar fi ținut cont de sfaturile pompierilor menite să îi protejeze, atât pe aceștia, cât şi bunurile agonisite de-a lungul vieţii.

Reprezentanții ISU Botoșani spun că, pentru înlăturarea pericolului de incendiu care poate apărea odată cu exploatarea coşurilor de fum, trebuie respectate următoarele reguli de prevenire a incendiilor:

– verificarea coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grunzi, astereală etc.);
– curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
– tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);
– îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;
– păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului, astfel încât aceasta să nu fie mai mică de 10 cm.

De asemenea, pentru prevenirea intoxicaţiilor cu fum se recomandă montarea detectoarelor de incendiu în locuințe, în vederea semnalizării din timp a utilizatorilor referitor la eventualele acumulări de fum și gaze toxice.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
11.6 ° C
12.1 °
11.6 °
54 %
3.3kmh
44 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...