spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTA vrut să iasă din țară, dar a fost acuzat de comiterea...

A vrut să iasă din țară, dar a fost acuzat de comiterea a trei infracțiuni

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Stânca au descoperit, asupra unui cetățean din Republica Moldova, un permis de conducere ce s-a dovedit a fi fals. S-a întâmplat marți, pe 6 septembrie a.c., când în PTF Stânca s-a prezentat pentru a ieși din România, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 24 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Polonia. La controlul de frontieră, cel în cauză a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităților din Kyrgyzstan, având imprimate datele de identificare și fotografia sa.

Polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare și au constatat că acesta nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. Totodată, s-a constatat că tânărul nu este deținătorul unui alt permis de conducere valabil. „Persoana a declarat că a obținut permisul de conducere de la o școală de șoferi din Kyrgyzstan, contra sumei de 400 de euro, fiind convins că este un document autentic”, a precizat Minodora Răcnea, purtător de cuvânt în cadrul Serviciului teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani.

Cu toate acestea, tânărul s-a ales cu un dosar penal, urmând să fie cercetat pentru trei infracțiuni – uz de fals, instigare la fals material în înscrisuri oficiale și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
9.4 °
96 %
3.6kmh
100 %
mie
19 °
joi
19 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...