vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTHoţ trădat de lăcomie

Hoţ trădat de lăcomie

Un cuplu din comuna Rădăuți Prut nu a fost deloc inspirat când a decis să spargă locuința unui consătean. Cum lovitura a fost pusă la cale la beție, rezultatul nu ar trebui să surprindă.

Întreaga poveste s-a petrecut pe 16 ianuarie 2021, ziua în amiaza mare, când Liviu N., împreună cu concubina lui, au pus la cale atacul. Și nu au stat prea mult pe gânduri, ci au pus în aplicare planul știind că locuința este nesupravegheată.

Nu s-au sinchisit că era lumină afară și că puteau fi zăriți. Au îndepărtat cablul de sârmă cu care era asigurată poarta de acces, au pătruns fără drept în curte, după care au intrat în locuinţa principală, prin forţarea belciugului de la uşa principală de acces, și au început să scotocească. Lucrurile pe care le credeau mai valoroase le luau și le cărau în curte, unde le adunau grămadă.

După acest episod, au intrat și într-o anexă a locuinței, escaladând un geam, iar din interior au luat mai multe bunuri pe care le-au transportat tot în curte. Doar că prada s-a dovedit în final a fi mult prea voluminoasă, așa că bărbatul, care era beat criță, a căutat un mijloc de transport pentru a căra bunurile cu pricina. Cum nu a reușit să găsească așa ceva și cum lucrurile nu puteau fi duse nici în brațe, ei au decis în final să le abandoneze.

Vecinii au chemat poliţia

Doar că mormanul de bunuri scos din casă și din anexă a atras atenția localnicilor, care au anunțat imediat autoritățile. Așa se face că spargerea a ajuns în atenția polițiștilor, care au efectuat mai multe cercetări și au audiat mai mulți martori, după care au descins la domiciliul concubinilor, unde au făcut o percheziție.

Cercetările au durat până anul acesta, când bărbatul a fost trimis în judecată pentru tentativă de furt. Singur, pentru că între timp concubina a decedat. Dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Darabani, iar dacă nu va ajunge la o înțelegere cu păgubașul, bărbatul riscă să se aleagă și cu o condamnare. Până la pronunțarea unei sentințe, el va beneficia de prezumția de nevinovăție.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.4 ° C
14.6 °
13.8 °
44 %
9.7kmh
13 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...