vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTPreședintele Iohannis alături de pompierii botoșăneni, într-o urare de la înălțime

Președintele Iohannis alături de pompierii botoșăneni, într-o urare de la înălțime

Pompierii botoșăneni au marcat Ziua Pompierilor într-un mod cu totul inedit. Un grup de angajați ISU a urcat la 2.535 de metri altitudine, pe vârful Negoiu din Munții Făgăraș, pentru a le transmite tuturor colegilor un mesaj de la înălțime. Momentul a fost cu atât mai solemn cu cât s-a desfășurat în prezența președintelui României, Klaus Werner Johannis.

„Fizic și emoțional, un pompier urcă și coboară, într-o singură misiune, cei mai înalți munți din lume. Nu există suficiente cuvinte și nici înălțimea potrivită pentru a le mulțumi pentru efortul depus! Anul acesta, pompierii botoșăneni au ales să le transmită un gând bun tuturor colegilor de la 2.535 metri înălțime, de pe Vârful Negoiu. Momentul a fost cu atât mai solemn cu cât s-a desfășurat în prezența președintelui României, domnul Klaus Werner Johannis”, au menționat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.

Anul trecut, cu ocazia Zilei Pompierilor din România, salvatorii botoșăneni au transmis un mesaj de felicitare colegilor, de pe Vârful Moldoveanu.

La mulți ani, tuturor pompierilor!

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.4 ° C
14.6 °
13.8 °
44 %
9.7kmh
13 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...