vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTBotoșaniul criticat la guvern pentru spitalul fără medici (video)

Botoșaniul criticat la guvern pentru spitalul fără medici (video)

Secţia de Pediatrie Săveni a ajuns în atenţia Ministrului Sănătăţii. După materialul apărut în Monitorul de Botoșani, ministrul Alexandru Rafila a sugerat că astfel de unităţi ar putea ajunge să se transforme sau închidă.

Ministrul Sănătăţii este de părere că fără implicarea autorităţilor locale nu se pot atrage medici, iar Botoşaniul a fost dat contraexemplu Bistriţei. „Atractivitatea pentru practicarea profesiunii medicale într-un anumit loc depinde de veniturile persoanlului medical și atractivitatea locului de muncă. Adică unde îţi desfăşori activitatea şi dacă ai cu ce să o desfăşori. Dacă ai aparatura necesară pentru a oferi pacienţilor investigaţii sau tratament de calitate. E o problemă complexă. Trebuie făcut în parteneriat cu autoritățile locale, fără ele nu putem rezolva. La Botoşani sunt alte elemente care fac neatractiv acel loc. Sunt autorităţi locale care au adus în trei ani 100 de medici într-un spital județean, alţii au lipsuri”, a spus profesor doctor Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.

Mai mult, acesta spune că unităţile sanitare unde nu este adresabilitate ar putea să fie transformate din spitale, în ambulatorii. Ministerul ar putea propune, prin intermediul PNRR, transformarea acelor spitale, cum este Săveni, într-un ambulatoriu de specialitate. „Ministerul nu închide spitalele cu adresabilitate mică. Dar vine cu propunerea şi susţinerea autorităţilor locale de a opta pentru această formă. Un spital care are puţine servicii sau lispă de cadre medicale poate fi transformat în ambulator. Dacă autoritatea locală susţine acest demers”, a mai spus ministrul sănătății.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
19.3 °
25 %
2.1kmh
6 %
vin
21 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...