spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTSpectacol pentru cei mici la Teatrul „Vasilache”

Spectacol pentru cei mici la Teatrul „Vasilache”

În acest sfârșit de săptămână micii spectatori sunt așteptați la teatru. Aceștia vor putea viziona piesa „Fram, ursul polar”, pusă în scenă de actorii Teatrului pentru Copii și Tineret „Vasilache”.

Aceasta va putea fi urmărită joi, pe 13 octombrie, de la ora 18:00, dar și sâmbătă de la ora 11:00 și duminică de la orele 11:00 și 12:30.

Spectacolul „Fram, ursul polar” este un spectacol după Cezar Petrescu. Regia artistică aparține lui Toma Hogea, iar asistent regie este Mihaela Ștempel. Scenografia spectacolului este asigurată de Mihai Pastramagiu, mişcarea scenică, Victoria Bucun, iar muzica aparține lui Radu Sanduloviciu. Fotografiile au fost realizate de Ghenadie Prisăcaru, iar înregistrările au fost făcute în studioul de înregistrări ELEKTRA – Virgil Prispian.
Din distribuţie fac parte actorii Oana Asofiei, Florin Iftode, Alin Gheorghiu, Marius Rusu, Andrei Iurescu, Ioana Buta, Renata Voloșcu, Adelina Cojocariu, Pavel Petrași.
Spectacolul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 10 ani. Un bilet costă 15 lei. Acestea se pot achiziţiona de la sediul instituţiei, de marţi şi până vineri, între orele 10:30 şi 12:30, dar şi înainte de începerea fiecărui spectacol, în limita locurilor disponibile.
Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
9.4 °
95 %
3.1kmh
100 %
mie
19 °
joi
18 °
vin
14 °
sâm
18 °
Dum
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...