vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTTânără din Republica Moldova amendată de polițiștii de la Imigrări

Tânără din Republica Moldova amendată de polițiștii de la Imigrări

Poliţiştii de imigrări din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani au desfășurat, miercuri, o acțiune pe raza de competență, scopul fiind combaterea șederii ilegale a cetățenilor străini. În urma activităților desfășurate aceștia au identificat o femeie din Republica Moldova, în vârstă de 27 de ani, aflată în ședere ilegală.

„Din verificări a reieşit că aceasta a intrat legal în țara noastră, însă nu a părăsit teritoriul statului român la expirarea termenului de şedere. Întrucât, persoana în cauză, este membru de familie al unui cetățean român, aceasta a fost îndrumată în vederea reglementării dreptului de ședere.

Totodată, aceasta a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 800 de lei, în conformitate cu prevederile OUG nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, au precizat reprezentanții Biroului pentru Imigrări Botoșani.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
18.6 ° C
18.8 °
17.7 °
27 %
6.7kmh
24 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...