joi, aprilie 18, 2024
AcasăLocal BTDrepturi suplimentare pentru salariaţi. Bugetarii au dreptul la telemuncă

Drepturi suplimentare pentru salariaţi. Bugetarii au dreptul la telemuncă

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea pentru modificarea şi completarea Codului muncii şi a Codului administrativ. În aceste documente sunt prevăzute mai multe drepturi suplimentare pentru salariaţi. Printre altele, legea prevede că funcţionarii publici pot lucra în regim de telemuncă.

Conform noilor prevederi, salariatul are dreptul de a solicita trecerea pe un post vacant care îi asigură condiţii de muncă mai favorabile dacă şi-a încheiat perioada de probă şi are o vechime de cel puţin şase luni la acelaşi angajator. Angajatorul are obligaţia să-i răspundă motivat, în scris, în termen de 30 de zile de la primirea solicitării, potrivit digi24.ro.

Reguli pentru telemuncă

Între articolele noi la Codul administrativ se numără unul care prevede că raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici se pot exercita şi în regim de telemuncă, precum şi în regim de muncă la domiciliu. Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice pot stabili prin act administrativ şi alte moduri de organizare flexibilă a timpului de lucru.

Durata activităţii desfăşurate în regim de telemuncă nu poate depăşi cinci zile pe lună şi se poate aproba pentru funcţionarii publici care au copii cu vârsta de până la 11 ani, care acordă îngrijire unei rude, au o stare de sănătate care nu le permite deplasarea sau desfăşoară activităţi dintre cele stabilite de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice ca putând fi realizate în regim de telemuncă.

Pe durata exercitării activităţii în regim de telemuncă sau a muncii la domiciliu, funcţionarii publici beneficiază de toate drepturile recunoscute prin lege, cu excepţia sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.

Angajaţii au dreptul la concediu de îngrijitor 

Legea stipulează că angajatorul are obligaţia acordării pe o perioadă de cinci zile lucrătoare într-un an calendaristic, la solicitarea scrisă a salariatului, a concediului de îngrijitor în vederea oferirii de către acesta de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuieşte în aceeaşi gospodărie şi care are nevoie de îngrijire sau sprijin ca urmare a unei probleme medicale grave.

Prin legi speciale sau prin contractul colectiv de muncă aplicabil se poate stabili pentru concediul de îngrijitor o durată mai mare. Perioada acestui concediu nu se include în durata concediului de odihnă anual şi constituie vechime în muncă şi în specialitate. Prin derogare de la lege, salariaţii care beneficiază de concediul de îngrijitor sunt asigurate, pe această perioadă, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate fără plata contribuţiei, au mai stabilit parlamentarii.

Totodată, perioada concediului de îngrijitor constituie stagiu de cotizare pentru stabilirea dreptului la indemnizaţie de şomaj şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă acordate în conformitate cu legislaţia în vigoare. Problemele medicale grave, precum şi condiţiile pentru acordarea concediului de îngrijitor se stabilesc prin ordin comun al ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi al ministrului Sănătăţii.

Neacordarea concediului de îngrijitor salariaţilor care îndeplinesc condiţiile va fi sancţionată cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei.

10 zile libere pentru situaţii neprevăzute 

De asemenea, salariatul are dreptul de a absenta cel mult 10 zile lucrătoare de la locul de muncă în situaţii neprevăzute, determinate de o situaţie de urgenţă familială cauzată de boală sau de accident, care fac indispensabilă prezenţa imediată a salariatului, în condiţiile informării prealabile a angajatorului şi cu recuperarea perioadei absentate până la acoperirea integrală a duratei normale a programului de lucru a salariatului, mai prevede actul normativ.

Angajatorul şi salariatul stabilesc de comun acord modalitatea de recuperare a perioadei de absenţă.

Norme stabilite pentru concediul paternal 

O altă prevedere nou introdusă se referă la obligaţia angajatorului de a acorda concediu paternal la solicitarea scrisă a salariatului, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 210/1999. Acordarea concediului paternal nu este condiţionată de perioada de activitate prestată sau de vechimea în muncă a salariatului. Încălcarea acestei obligaţii se va sancţiona cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei.

Potrivit legii, este interzisă concedierea salariaţilor pentru exercitarea mai multor drepturi, printre care dreptul de a fi informaţi în legătură cu locul de muncă, cu posibilitatea muncii în diverse locuri, funcţia, fişa postului, atribuţiile, durata concediului de odihnă, salariul de bază, durata muncii, condiţiile de muncă, durata de probă, precum şi dreptul la salarizare pentru munca depusă, la repaus, la egalitate de şanse, demnitate în muncă, securitate în muncă, acces la formarea profesională, protecţie în caz de concediere colectivă, de a adera sau constitui un sindicat.
De asemenea, concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă nici pe durata efectuării concediului paternal şi a concediului de îngrijitor sau pe durata absentării de la locul de muncă în situaţii neprevăzute, determinate de o urgenţă familială cauzată de boală sau de accident, care fac indispensabilă prezenţa lor imediată.
Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
7.6 ° C
7.8 °
6 °
93 %
2.2kmh
100 %
joi
8 °
vin
10 °
sâm
16 °
Dum
14 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...