marți, aprilie 16, 2024
AcasăLocal BTLucrări de reabilitare pe un pod important. Circulaţia va fi îngreunată pentru...

Lucrări de reabilitare pe un pod important. Circulaţia va fi îngreunată pentru şoferi

La începutul lunii octombrie, autorităţile din Suceava anunţau că, începând din 20 octombrie, podul peste râul Suceava, în localitatea Milișăuți, DN2H, va fi închis. Astfel, botoşănenii care voiau să se pornească la drum spre Rădăuți, Solca, Sucevița, Moldovița, prin Suceava, trebuiau să ţină cont de faptul că circulaţia urma să se facă pe un pod provizoriu. Acest lucru nu se va mai întâmpla, însă. Asta deoarece, cu câteva zile înainte de termen, autorităţile au constatat că nu au bani să facă un pod provizoriu.

Luni, 17 octombrie, Prefectura Suceava a anunțat că a fost informată de beneficiarul lucrării, în speţă DRDP Iași, de faptul că proiectul tehnic de reabilitare a podului prevede că lucrările de reparații și consolidare se vor executa pe jumătate din lățimea căii pe pod, sub circulație semaforizată. De asemenea, vor fi instituite restricții de circulație și de tonaj pentru vehicule cu masa mai mare de 20 tone. În consecință nu sunt alocate fonduri pentru realizarea acestui pod provizoriu.

Chiar dacă Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Suceava consideră că execuția unei variante provizorii de circulație este necesară și oportună, DRDP Iași susține că proiectul tehnic pe baza căruia a fost atribuit contractul de execuție, cât și avizele și acordurile obținute pentru autorizația de construire, prevăd cu totul altceva. Asta arată că, de la bun început, beneficiarul lucrării nu a luat în calcul realizarea podului provizoriu, potrivit obiectivdesuceava.ro.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
25.6 ° C
25.6 °
19.6 °
44 %
1.8kmh
64 %
mar
27 °
mie
9 °
joi
6 °
vin
12 °
sâm
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și se plâng oamenii că nu sunt parcări în oraș. Iată că sunt, dar nu știu ei să le identifice.

EDITORIAL

De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...

EPIGRAMA ZILEI

Cazul e nemaipomenit Și m-a lăsat fără cuvinte : Primul din clasă la tocit Spun toți că-i ... brici la minte!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...