spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocal BTPrimăria primeşte bani pentru construirea unui centru de colectare pentru deşeuri

Primăria primeşte bani pentru construirea unui centru de colectare pentru deşeuri

Primăria municipiului Botoșani este printre primele din ţară care a semnat un contract de finanţare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru înfiinţarea unui centru de colectare pentru deşeuri cu aport voluntar.

Contractul a fost semnat joi de viceprimarul Bogdan Buhăianu în prezența premierului Nicolae Ciucă și a ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), Tanczos Barna.

Proiectul presupune înființarea unui centru de colectare separată, prin aport voluntar (CAV), pe strada I.C. Bratianu, cu o valoare de 4,5 milioane de lei, cu TVA. La acest centru, cetățenii vor putea aduce deșeuri pe care operatorul de salubrizare nu le colectează, cum ar fi mobilier uzat, deșeuri periculoase, deșeuri electrice și electrocasnice, deșeuri din construcții sau demolări, etc.

„Pentru ca acest centru să funcționeze așa cum ne dorim, trebuie ca și cetățenii să înțeleagă că trebuie să dăm dovadă de responsabilitate și să colectăm selectiv deșeurile, contribuind activ la protejarea mediului înconjurător și la procesele de reciclare”, a transmis viceprimarul Bogdan Buhăianu.

Primăria estimează că prin implementarea acestui proiect va fi atinsă ținta de 500 de tone de deșeuri colectate într-un an, cu o rată de reciclare de 100%. Obiectivul municipalității este acela de a accelera procesul de extindere și modernizare a sistemelor de gestionare a deșeurilor cu accent pe colectarea selectivă, măsuri de prevenire, reducere, neutralizare și valorificare în vederea conformării la legislația europeană și trecerea la economia circulară.

Proiect pentru 200 de insule ecologice pentru colectarea selectivă

Pe lângă acest proiect, Primăria municipiului Botoșani a mai depus un alt proiect tot prin PNRR. Acesta presupune amenajarea a 200 de insule ecologice pentru colectarea selectivă a deșeurilor, înlocuind toate rampele din oraș.

Suma solicitată este de aproximativ 3,8 milioane de euro, fără TVA. Finanțarea va asigura amenajarea a 70 de insule de tip 1, supraterane, fiecare cu câte cinci containere pentru cele cinci fracții de deșeuri, respectiv biodegradabil, rezidual, sticlă plastic și metal, hârtie și carton, a 110 insule de tip 2 (cu containere cu golire în partea inferioară) și a 20 de insule de tip 3, cu containere îngropate. Containerele ar urma să fie dotate cu sistem de identificare a utilizatorilor, care să permită aplicarea formulei “plătește cât arunci”.

Potrivit conducerii primăriei, platformele existente în municipiu servesc exclusiv pentru colectarea deșeurilor menajere și a celor reciclabile. Acest format de organizare a platformelor pentru colectarea deșeurilor nu conferă, însă, un aspect salubru, nici în interiorul acestora, nici în apropierea lor, generând disconfort vizual, olfactiv. Practic, aceste platforme organizate în sistemul clasic reprezintă puncte de atracție pentru rozătoare, animale fără stăpân, dar și pentru oamenii străzii care obișnuiesc să scoată deșeuri din containere și să le abandoneze în jurul platformelor de colectare.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.4 °
8.6 °
66 %
1.3kmh
96 %
mar
14 °
mie
20 °
joi
13 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...