spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTCercuri Pastorale desfășurate în Protopopiatul Botoșani

Cercuri Pastorale desfășurate în Protopopiatul Botoșani

Duminică, 23 octombrie, se vor desfășura mai multe cercuri pastorale în Protopopiatul Botoșani. Astfel, Biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie Lunca”, Sulița, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral Adormirea Maicii Domnului, începând cu ora 15.00.

În cadrul întâlnirii va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema despre rostul și folosul citirii în comun a Psaltirii de Pr. Istrate Mihail de la Parohia Stănești.

Tot duminică, Biserica Adormirea Maicii Domnului Zăicești, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral Sf. Ioan Iacob Hozevitul Cristești, începând cu ora 16.00. În cadrul întâlnirii va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Îndrumarea duhovnicească a laicilor și clericilor de către duhovnic de Pr. Asmarandei Marcel de la Parohia Unguroaia.

De asemenea, Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena Pădureni, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral Sfânta Treime Copălău, începând cu ora 16.00. În cadrul întâlnirii va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu. Și aici va fi susținută o conferință cu tema Rugăciunile particulare de Pr. Botezatu Liviu de la Parohia Sf. Gheorghe Copălău.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
10.1 ° C
12.7 °
10 °
86 %
1.8kmh
13 %
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...