marți, aprilie 16, 2024
AcasăLocal BTSute de locuri de subofițeri puse la dispoziția celor care visează să...

Sute de locuri de subofițeri puse la dispoziția celor care visează să devină pompieri

300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor care își doresc să urmeze cursurile Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, în sesiunea octombrie – decembrie 2022. După absolvire, subofițerii și maiștrii militari vor fi repartizați la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență sau structurile teritoriale.

Cererea-tip de înscriere, declarația privind luarea la cunoștință despre condițiile legale, criteriile specifice, celelalte condiții de organizare a concursului și măsurile care vor fi luate în cazul neîndeplinirii acestora și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea de recrutare (pot fi descărcate de pe site-ul ISU Botoșani, secțiunea Resurse Umane), se completează de către candidat în mod lizibil și semnate, se transmit EXCLUSIV în format electronic (în format pdf), la adresa de e-mail: resurse_umane@isubotosani.ro , până la data 04 noiembrie a.c., inclusiv sâmbăta și duminică.

Informaţii privind graficul admiterii, datele de prezentare, etapele şi probele de concurs, tematica şi bibliografia pot fi accesate pe pagina de internet a Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești: http://www.scoaladepompieri.ro/admitere.htm .
Alte date și informații pot fi obținute de la Serviciul Resurse Umane al ISU Botoșani, de luni până vineri, între orele 09.00 – 15.00, telefon la 0231/508.129 sau 0231/508.128, sau accesând site-ul instituției: www.isubotosani.ro, secțiunea Resurse Umane.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
53 %
4.5kmh
63 %
mar
27 °
mie
9 °
joi
6 °
vin
12 °
sâm
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și se plâng oamenii că nu sunt parcări în oraș. Iată că sunt, dar nu știu ei să le identifice.

EDITORIAL

De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...

EPIGRAMA ZILEI

Cazul e nemaipomenit Și m-a lăsat fără cuvinte : Primul din clasă la tocit Spun toți că-i ... brici la minte!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...