vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTViolența te transformă în infractor – mesajul unei campanii inedite derulată de...

Violența te transformă în infractor – mesajul unei campanii inedite derulată de polițiști în școli și licee

În săptămâna premergătoare vacanței, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități preventiv-educative cu peste 220 de elevi din învățământul gimnazial și liceal, în scopul prevenirii bullying-ului și a oricărei forme de violență în mediul școlar.

Polițiștii s-au întâlnit cu elevii liceelor ”Dimitrie Negreanu” și ”Alexandru cel Bun” din municipiul Botoșani, Liceului Teoretic ”Dr. Mihai Ciucă” Săveni, respectiv ai Școlii Gimnaziale nr. 11 Botoșani și Școlii Gimnaziale nr.2 Guranda.

„Scopul activităților este acela de a crește siguranța elevilor în unitățile de învățământ, prin informarea cu privire la formele de manifestare a bullying-ului, și respectiv cu privire la consecințele legale ale implicării minorilor în comiterea de acte de violență. Totodată, în context, au fost puse în discuție și soluțiile la astfel de probleme cu care elevii s-ar putea confrunta, inclusiv raportat la bullying-ul din spațiul virtual (cyberbullying-ul)”, se arată într-un comunicat de presă emis luni de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.

Potrivit acelorași surse, cu prilejul activităților, au fost distribuite elevilor materiale cu caracter informativ-preventiv, realizate cu sprijinul Autorității Teritoriale de Ordine Publică, ca suport al campaniilor de prevenire inițiate de către Biroul Siguranța Școlară. Elevii și cadrele didactice participante au oferit un feed-back pozitiv, manifestând interes față de întreaga problematică pusă în discuție.

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară vor continua activitățile de acest fel pe întreg parcursul anului școlar 2022 – 2023.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.4 ° C
14.6 °
13.8 °
44 %
9.7kmh
13 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...