spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTTânăr la un pas de o moarte cumplită

Tânăr la un pas de o moarte cumplită

Un tânăr, în vârstă de 20 ani, din judeţ a fost la un pas de o moarte cumplită, în timp se culegea lemne într-o pădure din comuna Pomârla. La un moment dat, o creangă de mari dimensiuni s-a desprins dintr-un copac care se afla deasupra acestuia. Bărbatul a reuşit să se ferească în ultimul moment, evitând să fie strivit, însă creanga l-a lovit fix peste cap.

Zgomotul produs de căderea crengii şi ţipetele tânărului, i-au alertat pe ceilalţi apropiaţi care erau cu el, oamenii sărindu-i imediat în ajutor. Aceştia au reuşit să îl scoată pe tânăr de sub creangă, însă au văzut că acesta sângera puternic la nivelul capului.

Speriaţi, oamenii au sunat la 112, solicitând ajutorul cadrelor medicale de la Ambulanţă. Un echipaj SMURD cu medic s-a deplasat la faţa locului. După ce a primit primul ajutor bărbatul a fost transportat la Urgenţe.

„Pacientul prezenta o fractură complexă la nivelul craniului, cu hematom cranian. A fost intubat și ventilat mecanic, fiind direcționat către Spitalul de Neurochirurgie Iași. Prognosticul este rezervat”, a precizat medicul specialist în medicina de urgențe Dănuț Panaitescu, din cadrul UPU-SMURD.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
11.7 °
11.5 °
85 %
1.3kmh
100 %
joi
11 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...