marți, aprilie 16, 2024
AcasăLocal BTBăiatul dat dispărut joi seară a fost găsit după două zile de...

Băiatul dat dispărut joi seară a fost găsit după două zile de căutări

Băiatul de 13 ani, care a fost dat dispărut de joi seară, a fost găsit într-o localitate din județ, după două zile de căutări. „Minorul a fost identificat seara trecută, 5 noiembrie, în orașul Săveni. Acesta nu a fost victima vreunei infracțiuni”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani. Totodată, polițiștii au ținut să mulțumească persoanelor care au acordat sprijin în perioada căutărilor.

Băiatul a plecat în dimineața zilei de 3 noiembrie la cursuri, la o unitate de învățământ din municipiul Botoșani, dar nu a revenit. Din acest motiv, a fost anunțat Inspectoratul de Poliție Județean, care a declanșat operațiunea de căutare. Fiind vorba de un minor, polițiștii au alertat toate unitățile și au procedat la darea lui în consemn. De altfel, în cazul dispariției unui copil, procedurile sunt extrem de laborioase.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
53 %
4.5kmh
63 %
mar
27 °
mie
9 °
joi
6 °
vin
12 °
sâm
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și se plâng oamenii că nu sunt parcări în oraș. Iată că sunt, dar nu știu ei să le identifice.

EDITORIAL

De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...

EPIGRAMA ZILEI

Cazul e nemaipomenit Și m-a lăsat fără cuvinte : Primul din clasă la tocit Spun toți că-i ... brici la minte!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...