sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTBlack Friday 2022 ar putea fi ediţia care precede criza

Black Friday 2022 ar putea fi ediţia care precede criza

Analiști cred despre ediția din acest an a Black Friday că va fi ultimul episod de cheltuire masivă a banilor înainte de a experimenta o nouă criză.

Încasările generate cumpărăturile realizate de către români, în ediţia din acest an a „Black Friday”, vor depăşi 400 de milioane de euro, după ce, în 2021, suma a fost în jurul a 350 milioane de euro, arată estimările consultanţilor Frames.

Potrivit unei analize de specialitate, cea de-a 12 ediţie a „Black Friday” debutează, în România, sub auspiciile inflaţiei, însă „teama de scumpiri va genera, în mod paradoxal, una dintre cele mai bune perioade de shopping din ultimii ani” şi „va fi, probabil, ultimul bal înainte de criza economică spre care ne îndreptăm”.

Estimările Frames relevă faptul că, după un an 2021 în care Black Friday a generat încasări de aproximativ 350 milioane de euro (la nivelul întregii luni noiembrie/online&offline), în 2022 s-ar putea depăşi borna de 400 milioane de euro.

„Va fi o adevărată vânătoare de promoţii”

„Teama de scumpiri este catalizatorul febrei cumpărăturilor din acest an. Va fi o adevărată vânătoare de promoţii, de preţuri mai bune la aproape toate tipurile de produse şi servicii, de la îmbrăcăminte şi încălţăminte la electronice, electrocasnice, produse de beauty, alimente şi băuturi. Focusul majorităţii clienţilor va fi pe cumpărarea unor produse de care au nevoie sau despre care se gândesc să le cumpere acum până să se scumpească”, notează analiza de specialitate.

În ce priveşte valoarea medie a coşului de cumpărături, în online, aceasta va trece de nivelul de 500 de lei, faţă de 450 de lei cât a fost anul trecut.

Produsele de îmbrăcăminte, în topul preferinţelor 

Companiile din zona de retail (fashion, IT&C, bricolaj, beauty, food etc.), cu care compania de consultanţă Frames colaborează susţin că în preferinţele vânzărilor de „Black Friday 2022” se vor afla produsele de îmbrăcăminte şi încălţăminte, alături de cele din zona de Beauty.

„Sondajele de opinie făcute în rândul clienţilor arată că mulţi dintre ei vor încerca, de Black Friday, să cumpere la preţuri mai bune cadourile de Moş Crăciun, fie că vorbim de îmbrăcăminte, parfumuri sau produse de machiaj. Asta în condiţiile în care majoritatea se aşteaptă ca de sărbători, preţurile să crească semnificativ. Focusul pe sărbătorile de iarnă va aduce un plus de vânzări şi pentru produsele alimentare neperisabile necesare pentru masa de Crăciun, de la ingridientele pentru cozonac la băuturi şi dulciuri. O altă zonă care anunţă vânzări foarte bune este cea a produselor de încălzire a locuinţelor”, afirmă analiştii.

Numărul comenzilor de pe telefon va creşte

În 2021, piaţa comerţului electronic din România a fost estimată la 6,2 miliarde de euro, în creştere cu 11% faţă de 2020, vânzările de la nivel local reprezentând jumătate din totalul realizat la nivelul Europei de Est, potrivit unui studiu Ecommerce Europe şi EuroCommerce.

Previziunile pentru 2022, pe acest segment de vânzări, arată o valoare de peste şapte miliarde de euro.

În acest context, în acest an, specialiştii susţin că numărul comenzilor realizate de pe telefonul mobil va creşte cu cel puţin 15%, după ce, în 2021, comenzile de „Black Friday” de pe telefonul mobil le-au depăşit pe cele de pe desktop (64,1%), iar procentul din valoarea totală a comenzilor a trecut de 56,2%.

În România, ziua de „Black Friday 2022” a fost stabilită pentru data de 11 noiembrie, moment în care marea majoritate a retailerilor vor lansa oferte speciale. Cu toate acestea, în prezent, există companii, precum Flanco, Orange, Altex şi Media Galaxy, care au dat deja startul reducerilor, pe care le vor oferi timp de mai multe săptămâni.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
0.9 ° C
4.6 °
-0 °
94 %
1.4kmh
16 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...