sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTTragedie! Femeia dată dispărută a fost găsită decedată într-un apartament

Tragedie! Femeia dată dispărută a fost găsită decedată într-un apartament

Femeia dată dispărută a fost găsită de polițiști, însă din păcate aceasta era decedată. „Femeia a fost găsită decedată, într-o locuință din municipiul Botoșani ce aparține familiei. În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind dispusă efectuarea autopsiei pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Angajată a Spitalului Județean, Liliana Doina Vodă, în vârstă de 51 de ani, a fost dată dispărută în cursul zilei de duminică, 27 noiembrie a.c., femeia ar fi părăsit domiciliul voluntar, în aceeași zi, după care nu și-a mai contactat familia. Soțul a alertat polițiștii au fost declanșate operațiunile de căutare. În cursul zilei de astăzi, cu acordul rudelor, cazul a fost mediatizat, polițiștii solicitând și sprijinul populației.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
6.9 ° C
7.2 °
5.5 °
95 %
1.4kmh
17 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...