joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTBotoșănean arestat pentru tentativă de omor după un scandal în Suceava (video)

Botoșănean arestat pentru tentativă de omor după un scandal în Suceava (video)

Botoşăneanul care a provocat un scandal monstru şi a înjunghiat un client într-un restaurant din Suceava, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de judecătorii de la Tribunalul Suceava.

Judecătorii au admis, miercuri, 30 noiembrie, propunerea procurorului de caz privind emiterea unui mandat pentru tentativă de omor.

Potrivit Monitorul de Suceava, tânărul a mai fost pus sub acuzare, pe lângă tentativă de omor, și pentru comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și pentru ”portul fără drept de obiecte periculoase”.

Scandal monstru provocat de botoșănean

Incidentul a avut loc în ziua de marţi, 29 noiembrie. În primăvara acestui an botoşăneanul a vrut să se angajeze la restaurantul cu pricina, la bucătărie, însă a fost refuzat. Marţi acesta a ajuns din nou în local şi a început să aibă un comportament recalcitrant la adresa angajaților.

Martor la toată scena, un client, în vârstă de 38 ani din orașul Cajvana, aflat la o masă, a intervenit pentru a-l calma și l-a scos afară pe agresor. În acel moment botoşăneanul a devenit violent fizic scoțând un cuțit și aplicand mai multe lovituri clientului de 38 ani.

Martorii la incident au sunat imediat la 112 pentru a cere ajutorul autorităţilor. În urma apelului, la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie şi ambulanţă. Cadrele medicale i-au acordat primul ajutor victimei care a suferit mai multe leziuni prin înjunghiere. Ulterior echipajul l-a preluat pe bărbat, acesta fiind transportat la o unitate medicală.

Potrivit constatărilor preliminare leziunile au fost de natură a pune în primejdie viața victimei. Ulterior, agresorul a fost reținut de polițiști.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
20.5 ° C
21.1 °
15.6 °
53 %
1.3kmh
90 %
joi
21 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...