spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTHoțoman plasat sub control judiciar. Magistrații nu au fost impresionați de colecția...

Hoțoman plasat sub control judiciar. Magistrații nu au fost impresionați de colecția lui de infracțiuni

Mai mulți gestionari ai unor magazine din municipiul Botoșani au fost prădați de un tânăr. Individul profita de neatenția gestionarilor și fura banii din încasări. Polițiștii l-au prins și l-au reținut pentru 24 de ore. Luni, suspectul a fost prezentat în fața magistraților, care au dispus plasarea lui sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, deși anchetatorii cred că acesta a acționat timp de aproape cinci luni.

„În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, în perioada iunie-noiembrie 2022, profitând de neatenția persoanelor vătămate, care aveau calitate de gestionar în unități economice, ar fi sustras bani din sertarul cu încasările zilnice și un telefon mobil. De asemenea, în aceeași perioadă, profitând de neatenția unei minore de 14 ani, i-ar fi sustras acesteia, din buzunarul exterior al hainei, un telefon mobil”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Cercetările continuă, tânărul fiind acuzat de furt și furt calificat.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
19.8 ° C
20 °
15.5 °
47 %
0.9kmh
100 %
joi
19 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...