vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTCreștere uriașă a afecțiunilor respiratorii în rândul copiilor

Creștere uriașă a afecțiunilor respiratorii în rândul copiilor

Peste 1270 de botoşăneni, majoritatea copii, au fost diagnosticaţi în ultima săptămână cu viroze şi pneumonii. Dintre cei 1274 de pacienți, aproape 800 au până în 14 ani.

853 de persoane au fost diagnosticate cu infecții acute ale căilor respiratorii superioare, iar 3 dintre acestea au avut nevoie de internare. Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani majoritatea celor diagnosticaţi sunt copii. Astfel, 75 de pacienţi au între 0 şi un an, 138 au între 2 şi 4 an, 318 au între 5 şi 14 ani, 208 au între 15 şi 49 de ani, 57 au între 50 şi 64 de ani şi tot 57 au peste 65 de ani.

Alte 421 de persoane au fost diagnosticate cu pneumonie. Dintre acestea 83 au avut nevoie de internare. Şi în acest caz cele mai multe cazuri au fost înregistrate în cazul copiilor. Astfel, 64 de pacienţi au între 0 şi un an, iar 19 au fost internaţi, 81 au între 2 şi 4 an, iar 15 au fost internaţi, 96 au între 5 şi 14 ani, iar 13 au fost internaţi, 89 au între 15 şi 49 de ani (8 internaţi), 43 au între 50 şi 64 de ani (11 internaţi) şi 53 au peste 65 de ani (17 internaţi).

Din fericire nu a fost înregistrat nici un caz de gripă.

Medicii le recomandă oamenilor ca mai ales în această perioadă de iarnă să aibă mare grijă la alimentație, la igienă, să se îmbrace corespunzător temperaturilor de afară și, pe cât posibil, să evite aglomerările.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.7 ° C
10.6 °
8.3 °
63 %
0.9kmh
83 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...