vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTInfracțiuni descoperite la frontieră. Doi tineri s-au ales cu dosare penale

Infracțiuni descoperite la frontieră. Doi tineri s-au ales cu dosare penale

Doi tineri din Republica Moldova vor fi anchetați penal, după ce au dat de bucluc chiar înainte de a trece frontiera cu statul vecin. Ambii au trebuit să renunțe la mașini pentru că acestea nu aveau drept de circulație.

Primul a fost un tânăr de 29 de ani, care s-a prezentat vineri seară în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca la volanul unui microbuz, iar la controlul documentelor a prezentat și un certificat de înmatriculare al mașinii, cu însemnele autorităților din Germania. Verificările suplimentare au scos la iveală că actul nu este autentic, ci este vorba de un fals. Tânărul a invocat că nu avea cunoștință despre acest aspect întrucât mașina nu îi aparține, dar polițiștii de frontieră i-au întocmit un dosar penal pentru uz de fals.

După numai câteva ore, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca au depistat, în localitatea Stânca, un alt cetățean moldovean, în vârstă de 33 de ani, cu dublă cetățenie română și moldovenească, care conducea un autoturism VW Golf cu numere provizorii de circulație, valabile doar pe teritoriul Germaniei.

Tras pe dreapta pentru verificări, bărbatul a susținut că autoturismul a fost transportat pe platformă din Germania până în România, însă șoferul platformei a refuzat să continue deplasarea spre Republica Moldova, oprindu-se în Stânca.

În aceste condiții, el ar fi decis să conducă el autoturismul până în punctul de trecere a frontierei. Acolo, susținea el, spera să găsească o platformă care să îi transporte autoturismul în statul vecin. Motivele invocate nu au contat și în fața polițiștilor de frontieră, care i-au întocmit un dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul care nu are drept de circulație în România.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16 ° C
16.1 °
14.4 °
57 %
12.1kmh
62 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...