spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTO piaţă din Paris poartă numele compozitorului George Enescu

O piaţă din Paris poartă numele compozitorului George Enescu

Piaţa George Enescu din capitala Franţei, a fost inaugurată, joi, în semn de omagiu adus compozitorului botoșănean. George Enescu a trăit şi creat o parte importantă a operelor sale în Arondismentul 9 de la Paris, locul în care se află noua piaţă. Prezent a fost și premierul Nicole Ciucă.

La ceremonia de inaugurare a fost difuzat un fragment al înregistrării cu „Rapsodia română” de George Enescu, în interpretarea Orchestrei Naţionale a Franţei, dirijor Cristian Măcelaru.
Potrivit Agerpres, muzicieni de origine română, renumiţi în Franţa, precum violonista Mirana Ţuţuianu, membră a Orchestrei de cameră din Paris, şi Sarah Nemţanu, prim violonistă a Orchestrei Naţionale a Franţei au interpretat bucăţi din operele lui Enescu. George Enescu a locuit şi creat opere reprezentative în Paris, locuind în cel de-al 9-lea arondisment unde se află noua piaţă ce îi poartă numele.

Decizia Primăriei Parisului a fost luată în 2021 – „Anul Enescu” (când s-au aniversat 140 de ani de la naşterea compozitorului), ca urmare a demersurilor susţinute ale Ambasadei României la Paris, în cooperare cu autorităţile locale.

George Enescu, unul dintre cei mai mari compozitori români

George Enescu (n. , Liveni, Botoșani,– d. Paris), a fost un compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor român.

A început să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, primind îndrumări muzicale de la părinţii săi şi de la un vestit lăutar, Niculae Chioru. De la vârsta de 5-6 ani datează primele sale încercări de compoziţie. Studiul profesionist al muzicii i s-a datorat, pentru început, profesorului Eduard Caudella.

Între anii 1888 și 1894 studiază la Conservatorul din Viena, având profesori printre alții pe Joseph Hellmesberger jr. (vioară) și Robert Fuchs (compoziție). Se încadrează rapid în viața muzicală a Vienei, concertele sale, în care interpretează compoziții de Johannes Brahms, Pablo de Sarasate, Henri Vieuxtemps, Felix Mendelssohn-Bartholdy, entuziasmând presa și publicul, deși avea doar 12 ani. Despre activitatea sa muzicală, George Enescu spunea: „În lumea muzicii eu sunt cinci într-unul: compozitor, dirijor, violonist, pianist și profesor. Cel mai mult prețuiesc darul de a compune muzica și nici un muritor nu poate poseda o fericire mai mare…”.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
19.5 ° C
19.6 °
18.9 °
54 %
3.7kmh
54 %
mie
17 °
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...