Comuna Răuseni are o locuire, certificată arheologic, veche de zeci de mii de ani. Pe teritoriul comunei au fost descoperite așezări deschise datând din paleoliticul superior, neoliticul timpuriu – cultura Starčevo-Criș, neoliticul dezvoltat – cultura ceramicii liniare cu capete de note muzicale, eneoliticul dezvoltat – Cucuteni A și B, epoca bronzului târziu – cultura Noua, epoca fierului, descoperindu-se o așezare dacică deschisă la punctul „În Ponoare”, din extravilanul satului Rediu, epoca migrațiilor, perioadele medievală și medievală târzie. Cea mai veche atestare documentară a unei așezări din comună este chiar cea a satului de reședință. La 12 mai 1425, Alexandru cel Bun îi dă uric lui pan Stroci pentru satele lui Ravas de la Suceava și de la Jijia. Considerăm că satul lui Ravas/Răus de la Jijia este chiar satul Răuseni, al cărui nume derivă de la numele acestui Răus, transcris în slavonă, în document, în forma „Ravasov” (în magh. „ravasz” = șiret). Celălalt sat Răuseni al său, de la Suceava, este tocmai acela în care, în 1451, a fost ucis Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare. Expresia „satele lui Ravas de la Suceava și de la Jijia” pune semnul egalității între cele două așezări, ambele numindu-se Răuseni. La 14 decembrie 1433, Ștefan al II-lea voievod, fiul lui Alexandru cel Bun, îi face danie lui Micle „Răusănii, pe Jâjâia, undi esti casa lui”. Mai multe acte date de Petru Rareș și Iliaș Rareș, referitoare la satul Hlipiceni, menționează Răusenii ca fiind mai jos Hlipiceni, sau în hotarul din jos cu Hlipicenii (vezi mai sus, parte referitoare la Hlipiceni, n. ns.). În 1646, în fața lui Vasile Lupu voievod vin ginerii comisului Vorontar și ai Solomiei comisoaia, cneaghina sa (printre ei și cronicarul Grigore Ureche), pentru a-și împărți moștenirea rămasă de la socrul lor. Toma Cantacuzino, mare vornic al Țării de Sus primește trei părți din a patra parte din satul Răuseni, „care este pe Dzijia, în ținutul Hârlău, cu loc de iaz și de moară pe pârâul Dzijia”. Prin aceasta, marele vornic devine răzeș alături de ceilalți proprietari ai restului de părți din sat. Un alt sat al comunei, Rediu, este atestat prima dată în intervalul <1595 august 27 – 1606 iunie 30> (documentul este rupt exact la văleat, n. ns.), când în fața lui Ieremia Movilă voievod vin Toader și fratele său, Pavel, fiii Armancei, nepoții Neagșei, arătând că au vândut „dreapta lor ocină și dedină de ispisoc de mărturie de la acest Petru voievod (Șchiopul, n. ns.) din a treia parte de sat din Rediure, pe Jijia, a patra parte, partea din jos, dinspre P…ni”. În fața domnului vine și Stanciu, care vinde și el din a treia parte a patra parte din Rediu lui Tudoran Oaneș șetrar. Din modul în care este descrisă vânzarea, deși documentul este serios deteriorat, se deduce că Toader și fratele său Pavel, împreună cu Stanciu mergeau pe același „bătrân”(„moș”) în a treia parte a satului, aceasta însemnând că mai existau alți doi „bătrâni”, sau doar unul, pe restul de 2/3 din sat. Urmașii acestor „bătrâni” sunt răzeșii satului, adică aceia care stăpânesc ocinile moștenite/cumpărate și sunt megieși. În legătură cu această Armeancă, este interesant faptul că unul dintre toponimele din comuna Răuseni este chiar „Movila Armeanului”, situată în extravilanul satului Răuseni. Cu prilejul recensământului efectuat de autoritățile rusești de ocupație, la 1774, satele Răuseni și Rediurile sunt menționate la ocolul Jijiei, de la ținutul Hârlău. La Răuseni erau 76 de case/capi de familie, dintre care doi popi, Sava și Costandin, 73 de panțiri (slujitori isprăvnicești, scutiți de bir în schimbul slujbei lor, n. ns.) și un jidov, pe nume Jelină. La Rediuri erau zece case, șase capi de familie fiind scutelnicii stolnicului Buzne. Ceilalți patru capi de familie erau țigani. În 1803, satul Rădiuri aparținea jitnicerului Petrache Buzilă, care avea și doi scutelnici acolo, restul de 18 capi locuitori fiind birnici. Sunt menționați și Comândăreștii, o așezare nouă (ne vom referi la ea mai încolo) în care cei nouă birnici lucrau pe moșia azi dispărutei mănăstiri Dancu, din Iași. În sfârșit, Răusenii erau ai vornicului Dumitrachi Ghica, trăiau acolo 80 de birnici, vornicul având și 13 scutelnici. În 1835, cu prilejul noii arondări administrative a teritoriului Moldovei, este menționat un nou sat, Pogorești, aflat alături de Răuseni, Comândărești și Rădiuri la ocolul Ștefănești, de la ținutul Botoșani. Trei ani mai târziu, toate aceste sate sunt menționate la ocolul Jijiei, același ținut.
Prof. Dr. Daniel BOTEZATU
