spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTAmbulanțier condus pe ultimul drum în sunet de sirene (video)

Ambulanțier condus pe ultimul drum în sunet de sirene (video)

Ambulanțierul care și-a pierdut viața după ce a pierdut lupta cu o boală nemiloasă a fost condus astăzi pe ultimul drum. Sute de oameni au ajuns astăzi la Biserica Sf. Cuvioasa Parascheva de pe Pietonalul Unirii. Alături de familie și prieteni au fost și zeci de colegi ai ambulanţierului.

Sicriul cu trupul neînsufleţit a fost scos din biserică în sunetul sirenelor de ambulanţă, în faţa lăcaşului de cult fiind aduse patru autosanitare.

Cortegiul funerar a pornit apoi spre Cimitirul Pacea unde Corneliu Mihai Avasiloaie îşi va dormi somnul de veci. Cortegiul a poposit pentru câteva clipe şi în faţa sediului Serviciului Judeţean de Ambulanţă de pe Strada Marchian. Aici sirenele au sunat ca un ultim omagiu pentru cel care şi-a dedicat ani din viaţă în slujba pacienţilor.

Pe traseu cortegiul a fost însoţit de câteva echipaje de poliţie, care au dirijat traficul.

 „Suntem cu toţii alături de familia îndurerată”

În vârstă de 58 de ani, ambulanţierul a fost diagnosticat cu o boală gravă cu doar două luni în urmă. Din păcate evoluţia a fost una rapidă şi nefavorabilă. Ambulanţierul activa în cadrul SJA de mai bine de şase ani.

„Era în instituţia noastră din 2016, însă s-a impus foarte repede ca un adevărat profesionist. Un coleg săritor şi tot timpul un om respectuos şi muncitor. Suntem cu toţii alături de familia îndurerată”, a spus medicul Eduard Gurău, managerul SJA Botoşani.

Deşi nu activa de mult timp în cadrul unităţii medicale, ambulanțierul a devenit un coleg de încredere pentru cei cu care a lucrat.

„Am pierdut un bun coleg şi un om în adevăratul sens al cuvântului. Era tot timpul un sprijin în meseria noastră, te puteai oricând baza pe el, era optimist şi săritor. Dumnezeu să îl ierte!”, a spus Ovidiu Caia, unul dintre colegii acestuia.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie moderată
9.9 ° C
10.4 °
8.8 °
95 %
5.8kmh
100 %
joi
10 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...