La 34 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, sfârşitul de ianuarie de reaminteşte că România încă are foarte mulţi nostalgici după dictatura ceauşistă.
Când eram mititel și mergeam la iarbă verde, dacă tata nu avea grijă să își aranjeze bine pantalonii scurți când se așeza, mama îi spunea invariabil: „vezi că ți se văd omagiile”.
A mai trecut ceva vreme până am făcut conexiunea cu cartea aia mare și roșie care se chema „Omagiu”, apărută prin 1973, startul unei perioade turbate de cult al personalității pentru Nicolae Ceaușescu.
Am urmărit să văd dacă au dispărut omagiile și regretele după Ceaușescu, de aia nu am scris acest text pe 26 ianuarie. Și nu au dispărut deloc.
Pentru cei care nu știu, 26 ianuarie e ziua de naștere a geniului carpatin, dibaciului conducător, meșter cârmaci, erou al păcii planetare, Nicolae Ceaușescu. Care conducea țara împreună cu soția lui Elena, supranumită „codoi”, pentru că era singurul savant de renume mondial și doctor în chimie care nu știa ce e acela dioxid de carbon.
România cenuşie
Cel mai des întâlnit argument pro, că doar nu degeaba suntem țara lui Caragiale, e că Ceaușescu era patriot.
Un patriot nu își înfometează poporul în timp ce el trăiește în palate cu clanțe de aur masiv la uși. Un patriot nu își aruncă compatrioții în închisoare dacă cer alimente, nu îi împușcă pe la graniță dacă vor să plece, nu omoară femeile care fac avort, nu omoară muncitorii care fac grevă sau pe cei care protestează contra regimului. Asta face un dictator.
România lui Ceaușescu era una cenușie, în care se murea de frig, de foame, plină de oameni nespălați (că nu era apă caldă), de cozi la absolut orice (că nu se găsea nimic), de oameni speriați (că puteau fi arestați, dați afară, bătuți pentru un banc sau două vorbe critice la adresa „marelui om”). Frig, foamete, tortură și poliție politică.
Populația era spălată necontenit pe creier, la televizor, radio, Daciada, Cântarea României, prin ziare, la ore de educație politică sau învățământ politic și la ședințe de partid.
Marea majoritate a industriei lui Ceaușescu nu era deloc competitivă pe piața liberă, cifrele statistice spun asta, nu eu. Marea agricultură era mare pentru că se măsluiau cifrele ca să batem record după record, iar producția era culeasă de pe câmp cu soldați, elevi și studenți.
Ceaușescu era un ajutor de cizmar cu patru clase devenit comunist, deci nițel semianalfabet. La fel și consoarta lui, plus marea majoritatea a CC al PCR (Comitetul Central al PCR, pentru neștiutori). Proști și vicleni, ca mai toți liderii comuniști.
Dictatură inspirată de Phenian
Era un mare admirator al dictatorilor sângeroși din Africa și, evident, Coreea de Nord. Țară cu care ne-am fi asemănat foarte tare dacă nu venea 1989. Omul se credea și un mare strateg și diplomat, ba chiar a reușit să păcălească Occidentul pe cartea rebelului din est, dar nu prea mult, capitaliștii s-au prins despre ce e vorba.
Cum e posibil, după așa un tablou înfiorător, să mai avem de-a face, după 34 de ani, cu fenomenul acesta? Cum se poate ca așa mulți român – care uită de la un an la altul și la alegeri votează aceiași ticăloși – să fie nostalgici după comunism?
Să vedem ce anume induce acest sentiment că „înainte era mai bine”.
Nostalgia
Alunecarea în trecut a multora dintre noi face legătură cu vârsta avută în acea perioadă și avem impresia că pentru că noi eram bine, fizic și psihic, viața era frumoasă. La Revoluția din decembrie ’89 aveam 24 de ani. Și mă simțeam indestructibil, pentru că așa este la acea vârstă.
Mulți români au uitat chinurile din comunism, pentru că le suportau mai ușor. Și e idealizată perioada scurtă în care era câte ceva de cumpărat prin magazine, chestie care mă sperie, adică dacă Ceaușescu mai dădea ceva de mâncare eram și acum comuniști? Deci, e mult mai ușor să scoți oamenii din comunism, decât comunismul din oameni.
Regretul
Este foarte greu să admiți că ai greșit, așa e natura noastră. Cu atât mai dificil este să admiți că toată viața a fost o greșeală, că ai lucrat într-un sistem inuman, incorect, că toată viața ta, valorile după care te-ai condus, au fost eronate, în fond. De aici apare regretul, e mai simplu să spui că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu, e o reacție de apărare psihică, pentru a evita ceea ce psihologii numesc disonanță cognitivă.
Ceaușescu nu a fost singur. A avut alături camarila lui, ștabii de partid de pe plan local, securiștii, milițienii, armata. Dar ne-a avut și pe noi, românii. Care am agitat tablouri cu el pe la vreun 23 August, am spus poezii patriotice imbecile, am stat cu capul plecat și am înghițit. Și e greu să recunoști că ai pus umărul, chiar și prin gesturi minore, la perpetuarea unui regim odios.
Frustrările prezentului
Pentru că cei care conduc România nu au fost în stare în 30 de ani nici să vopsească ce a construit Ceaușescu, nu înseamnă că respectivul a fost deștept, ci că șirul de conducători post-revoluționari au fost proști, nepricepuți și rău intenționați. Numai că pe comuniști nu îi alegeam noi. Aici e diferența, așa că trebuie să ne uităm și în oglindă și să ne amintim de alegerile noastre. Care au fost proaste și foarte proaste, după 1989.
Nu comuniștii au făcut multe, nu au făcut. Sau unde au făcut, au demolat de două ori pe atât, urâțind îngrozitor România. Guvernele post-comuniste nu au făcut aproape nimic.
Dar chiar și cu frâna trasă de politicieni, România s-a dezvoltat. Și astăzi trăim în cea mai bună Românie posibilă de la al Doilea Război Mondial încoace. La toți indicatorii, de la PIB, sărăcie, investiții, orice.
Unde am fi putut fi dacă am fi votat niște oameni care își iubeau țara, asta e altă poveste. În care Ceaușescu nu mai este personaj, nici măcar secundar.
Manipulare
E plin zilele astea internetul de postări necăjite, însă masiv distribuite de idioți utili, care spun ce bine era pe vremea lui Ceașcă și ce mândri eram că suntem români. Cum reușeau respectivii să se simtă mândri că erau români? Când stăteau la coadă la cinci dimineața la butelii (lapte, iaurt, carne etc)? Sau când tăiau pătrățelul de pe cartela de pâine și ulei la alimentară? Ori poate când agitau pancartele cu Ceaușescu și PCR, ori când erau pe câmp la munci agricole, când înghețau de frig în casă, poate.
Ca în orice război hibrid, orice temă destabilizatoare este folosită de trolii internetului exact cu acest scop, să destabilizeze. E și simplu de verificat, pentru că sunt exact aceiași oameni (cu profile false, de obicei). Un același grup de oameni afirmă că sunt tunele sub Bucegi, că suntem daci și conducătorii lumii, că pandemia nu există, că vaccinurile ne fac solzi pe spate sau cipuri în cap, că UE nu ne lasă să ne încălzim cu lemne și ne pune să mâncăm viermi, că Zelensky e un ticălos și Putin un mare conducător. Și că, evident, era mult mai bine în vremurile alea groaznice când ne conducea luminatul de Ceaușescu.
Dacă aceste coincidențe nu îi pun pe gânduri pe cei care le citesc sau distribuie postările, sunt deja pierduți pentru societate.
Lipsa de informație
Surprinzător de mulți apologeți ai lui Ceaușescu nici nu erau născuți în vremea respectivă. Sau încă se jucau cu puța în nisip când dictatorul a fost înlăturat. Aici e vorba de prostie. Nu e o jignire, e doar o constatare.
Respectivii au preluat poveștile nostalgicilor și consideră că e minunat când partidul îți dă loc de muncă, mașină, casă și butelie, dar își imaginează naiv că, pe lângă toate acestea, într-o societate totalitară vor avea și Tik-Tok sau Facebook, sute de canale tv, libertate de exprimare, apă caldă și mâncare.
Regretele vor persista
Când vor dispărea regretele astea pentru o epocă absolut înfiorătoare? Probabil niciodată. Iar asta are din nou legătură cu alegerile noastre.
Câțiva psihologi americani au făcut un experiment interesant. Niște copii au fost, pe rând, introduși într-o sală și așezați la o masă. Pe masă erau un ceas, un clopoțel și un biscuit Oreo. Copiilor li s-a spus că atunci când nu mai rezistă, sună din clopoțel și mănâncă biscuitul, fără vreo consecință. Însă, dacă rezistă tentației 15 minute, vor primi ca recompensă doi biscuiți. Apoi, au urmărit timp de 10-15 ani copiii supuși experimentului. S-a dovedit că cei care au reușit să își biruiască pofta au fost elevi mai buni decât cei care au preferat recompensa imediată, aveau stofă de lideri, duceau o viață mai cerebrală, au căzut mult mai greu sau deloc pradă drogurilor sau băuturii.
Dacă ne imaginăm experimentul acesta la nivelul românilor și a comportamentului lor de după revoluția din 1989, ne putem explica multe. Că ne-am repezit toți după biscuit. Am votat cu entuziasm garnituri de comuniști din rândul doi, în frunte cu Ion Iliescu, pentru satisfacții minore, dar imediate. Nu ne-a interesat deloc cine au fost securiștii care au chinuit, îngrozit și schingiuit românii, iar respectivii au ajuns să ne conducă. Nu ne-a interesat politica, dar politica a fost foarte interesată de noi și am ajuns să avem politicieni de o calitate îndoielnică, cu intelect de meduză. Și multe altele asemenea.
Iar acum, mulți români se confruntă cu o lipsă a opțiunilor și regretă vremurile lui Ceaușescu, o perioadă absolut înfiorătoare.
Până acum câțiva ani, perioada comunistă avea arondate vreo cinci pagini în manualele școlare de istorie. Cincizeci de ani de orori descrise doar în cinci pagini. Normal că multora dintre noi comunismul li se pare o perioadă frumoasă.
– Cătălin MORARU
