spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTȘtefan Mandachi investește 1,3 milioane de euro în aplicația MentorMag, platforma de...

Ștefan Mandachi investește 1,3 milioane de euro în aplicația MentorMag, platforma de educație antreprenorială pentru studenți și elevi

Omul de afaceri Ștefan Mandachi investește 1,3 milioane de euro într-o platformă de e-learning cu lecții personalizate pentru antreprenorii începători, în special elevi și studenți.

 

Platforma MentorMag va oferi cursuri de tip masterclass și lecții experiențiale, ghidate de mentori. Aplicația va avea la bază ședințe de mentorat individualizat, pliate pe nevoile personalizate ale utilizatorilor, care vor putea interacționa live cu profesioniști, experți în varii domenii, inclusiv cadre didactice.

 

Mentorii colaboratori pot dobândi statutul de co-asociați ai platformei, generând venituri proprii în funcție de timpul alocat utilizatorilor. Performanțele ulterioare ale utilizatorilor vor fi cuantificate și conectate cu profilul mentorului, care poate câștiga procentual din venituri viitoare în raport cu îndeplinirea obiectivelor studenților.

”Am decis să investesc în acest concept încă din 2022. Platforma este inovatoare pentru că are la bază relația mentor-discipol, nu doar cursuri clasice, înregistrate. Piața internațională de e-learning e în plină expansiune și a atins 300 miliarde de dolari în 2022. În viitor, educația online va schimba din temelii structura învățământului, un trend accelerat și de pandemie. Trăim într-o perioadă în care cel mai mult are de câștigat acela care este autodidact și se antrenează sub supervizare. Domeniul autoeducației concurează cu inteligența artificială, potențialul fiind nelimitat. Cei care găsesc formula prin care să ofere consumatorilor educație de calitate, inspirație și motivație, vor avea un impact uriaș. Am decis să mă dedic total acestor proiecte educaționale, și am trecut pe plan secund toate celelalte afaceri, din zona HoReCa și Real Estate. Voi finanța orice plan de afaceri serios în domeniul educației e-learning. Am fondat o nouă companie și suntem pe cale să achiziționăm încă trei aplicații în anul 2023.” a precizat Ștefan Mandachi, dezvoltatorul platformei.

 

Aplicația MentorMag va fi funcțională începând cu luna aprilie și va conține într-o primă fază aproximativ 30 cursuri, structurate pe mai multe teme: antreprenoriat, psihologie, financiar, spiritualitate, juridic, management, strategie, vânzări și oratorie. Lecțiile filmate vor avea o durată cuprinsă între 2 și 9 ore. Planul de producție este de 200 de cursuri în trei ani. Pe platformă va exista o bibliotecă de meditații și rafturi digitale cu rezumate, articole financiare de tip blog și lecții zilnice motivaționale. Elevii și studenții care nu-și permit abonamentele, vor beneficia de gratuitate.

 

”Am decis ca toți elevii și studenții fără șanse sau posibilități financiare, să aibă acces gratuit pe platformă, cu condiția să își argumenteze cauza și să treacă un ”test” simplu, de perseverență. Contentul platformei este foarte bun iar sistemul este unic. Mentorii vor avea posibilitatea să câștige bani dacă proiectele discipolilor vor atinge succesul. Practic, dacă tu ca student sau discipol îți atingi obiectivul și consideri că mentorul te-a ajutat esențial, îl poți bonifica. Am o comunitate online de peste 830.000 urmăritori, iar targetul este să fiedelizăm 5% dintre ei.  Actualmente, în business, focusul meu este doar în industria online, întrucât există un potențial enorm, dar și pentru că mă pasionează. Vreau să construiesc prima franciză educațională pentru antreprenori” subliniază omul de afaceri sucevean.

 

Fondatorul Strong MND Corporation, Ștefan Mandachi, deține mai multe aplicații de e-learning printre care și www.caietulvisurilor.ro, un shop online, cu instrumente educaționale. Mandachi este unul dintre cei mai urmăriți oameni de afaceri români în mediul online, cu o comunitate de 465.000 urmăritori pe Facebook, 131.000 urmăritori pe Youtube, 103.000 pe Instagram, 116.000 pe Tik Tok. Pe canalul de Youtube ”Stefan Mandachi” există o bibliotecă de peste 270 filme gratuite, împărțite pe două teme: educație financiară și spiritualitate.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.9 ° C
13.9 °
11.6 °
87 %
2.7kmh
100 %
mie
18 °
joi
20 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...