spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTBărbat în stare gravă după un accident de muncă. A fost deschis...

Bărbat în stare gravă după un accident de muncă. A fost deschis un dosar penal

Un bărbat din judeţul Botoani a ajuns în stare gravă la spital după un accident de muncă mai puţin obişnuit.

În vârstă de 50 de ani, din Coşula, acesta se afla cu un alt coleg într-o pădure din apropiere de Agafton. Cei doi încercau să scoată doi copaci din pământ cu ajutorul unui tractor. Bărbatul de 50 de ani a legat o şufă în jurul trunchiului unuia dintre copaci, însă în momentul în care colegul acestuia a pornit tractorul pentru a trage trunchiul din pământ, cablul a cedat, iar o l-a lovit în cap, doborându-l la pământ.

Colegul a sunat imediat la 112, iar o ambulanţă a ajuns în scurt timp la faţa locului. După ce cadrele medicale i-au acordat victimei primul ajutor, bărbatul a fost transportat la Urgențe. „Pacientul a suferit un important traumatism cranian, cu leziuni osoase şi cerebrale. A fost stabilizat, dar starea era una gravă”, a spus un medic din cadrul UPU-SMURD.

Considerat accident de muncă, cazul a intrat şi în atenţia poliţiştilor, care au fost anunţaţi de cadrele medicale de la Urgențe. „În cauză a fost întomit dosar penal pentru nerespectare măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. La finalizarea anchetei vor fi luate măsurile corespunzătoare”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoșani. Potrivit oamenilor legii, cei doi aveau autorizaţie de exploatare în acea zonă de pădure.

Ulterior bărbatul a fost direcţionat la Iaşi pentru un consult neurochirurgical de specialitate.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10 °
8.2 °
97 %
1.3kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...