spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocal BTAcțiune pentru prevenirea și combaterea braconajului cinegetic

Acțiune pentru prevenirea și combaterea braconajului cinegetic

La data de 15 februarie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au acționat pentru prevenirea și combaterea braconajului cinegetic, pe raza comunei Corni.

În cadrul activităților desfășurate a fost oprit, pentru control, în zona fondului de vânătoare, din comuna Corni, un autoturism, condus de un tânăr, de 20 de ani, din județul Suceava, care nu avea montată la partea din față, plăcuța cu numărul de înmatriculare.

În urma verificărilor efectuate, în interiorul autoturismului a fost găsit un câine din rasa ogar, precum și alte bunuri utilizate pentru capturarea animalelor sălbatice. Conducătorul auto, cât și unul dintre pasageri, au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de aproximativ 10.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic, precum și pentru nerespectarea prevederilor legislației privind regimul rutier.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.4 °
8.6 °
66 %
1.3kmh
96 %
mar
14 °
mie
20 °
joi
13 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...