joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTDoi copii şi trei adulţi au ajuns la spital după un accident...

Doi copii şi trei adulţi au ajuns la spital după un accident provocat de un botoşănean

Șapte persoane au fost rănite, duminică după amiaza, în urma unui accident produs de un botoşănean în judeţul Suceava.  Incidentul a avut loc la coborârea Pasului Mestecăniș spre Iacobeni. Potrivit anchetatorilor, un bărbat de 38 de ani din comuna botoșăneană Coțușca, în timp ce conducea un autoturism VW Passat, pe D.N. 17, în Mestecăniș din direcţia Vatra Dornei către Câmpulung Moldovenesc, a efectuat o depășire neregulamentară în curbă deosebit de periculoasă la dreapta.

Carosabilul fiind umed acesta a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism BMW, condus regulamentar.
În urma unui apel la 112, la fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ. Cinci persoane, printre care și cei doi minori, au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare. Alte două persoane au refuzat transportul la spital.
Conducătorii auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
10.6 °
71 %
6.3kmh
100 %
joi
20 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...