vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTAmenzi și permise reținute după o razie a oamenilor legii

Amenzi și permise reținute după o razie a oamenilor legii

Luni, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au organizat o acțiune cu efective mărite, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Rutier, Poliției Municipiului Botoșani, Poliției Municipiului Dorohoi, Poliției Orașului Săveni și Poliției Orașului Ștefănești.

Obiectivul principal al acțiunii a fost prevenirea accidentelor rutiere prin impunerea unui climat de siguranță rutieră în rândul participanților la trafic. Totodată, au fost verificate și unitățile economice cu privire la respectarea prevederilor legale incidente.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 120 de persoane și au fost controlate 90 de autovehicule.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 34.000 de lei.

Dintre acestea, peste 60 de sancțiuni, în valoare de 29.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea legislației privind regimul rutier,  3 sancțiuni, în valoare de 2.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind paza obiectivelor, 2 sancțiuni, în valoare de 1.800 de lei,  au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.

De asemenea, în cadrul activităților desfășurate au fost reținute 6 permise de conducere.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
5.5 ° C
5.6 °
3.8 °
86 %
2.7kmh
100 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
9 °
lun
12 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...