joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTSute de elevi au învăţat să devină salvatori (video)

Sute de elevi au învăţat să devină salvatori (video)

Aproape 1500 de elevi din școlile din județ au învăţat să devină salvatori. Aceştia luat cunoștință cu noțiunile de bază de acordare a primului ajutor (BLS).

Elevii botoşăneni au fost instruiţi de angajaţi şi voluntari de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) în cadrul săptămânii Şcoala Altfel.

Potrivit reprezentanţilor SJA Botoşani, este vorba despre un proiect intitulat “Învaţă să salvezi o viaţă”. Acesta este derulat împreună cu voluntarii din cadrul SJA în unităţile de învăţământ, şi nu numai, din judeţ. “În cadrul proiectului cursanţii învaţă care sunt manevrele de prim-ajutor, ce este resuscitarea de bază (BLS). Le explicăm ce trebuie să spună când apelează 112 pentru a fi de ajutor victimei, dar şi cadrelor medicale, a precizat Cristi Calimandriuc, asistent principal în cadrul SJA Botoşani.

Potrivit acestuia, în ultima săptămână echipa din cadrul proiectului a fost prezentă la Liceul Sportiv, Liceul Gheorghe Asachi şi Liceul Mihai Ciucă din Săveni. În total, au participat aproximativ 1500 de elevi de clasele VII-XII, împărţiţi în aproximativ 10 serii. “Ne bucurăm că elevii au fost interesaţi şi receptivi peste tot unde am fost. Ne-am dori ca un număr cât mai mare să cunoască manevrele de prim ajutor. De asemenea, le mulţumesc voluntarilor SJA, pentru efortul pe care îl depun ca să putem transmite tinerilor aceste mesaje. În măsura timpul disponibl răspundem la toate invitaţiile venite din partea unităţilor şcolare”, a mai spus Cristi Calimandriuc.

BLSBLSBLS BLS

BLS  

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
10.2 ° C
13.7 °
10 °
54 %
4.7kmh
46 %
joi
11 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...