sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTZeci de mașini cu risc iminent de accident descoperite în trafic de...

Zeci de mașini cu risc iminent de accident descoperite în trafic de inspectorii RAR

Două mașini din 10 dintre cele verificate de Registrul Auto Român (RAR) în județ anul trecut prezentau defecțiuni sau nereguli în documente. Totodată, 52 de mașini prezentau risc iminent de accident.

 În județul Botoșani au fost verificate, în perioada menționată, 2.076 de vehicule. Dintre acestea, 17,82% prezentau diferite neconformități tehnice sau legate de acte și 52 (2,5%) prezentau pericol iminent de accident. Din totalul autovehiculelor oprite, în 1,94% din cazuri s-au constatat deficiențe din sfera poluării, iar 1,35% aveau ITP fals, expirat sau anulat.

În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în această regiune au fost aplicate 268 de amenzi contravenționale și au fost retrase 249 de certificate de înmatriculare. În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară.

Peste 76.000 de mașini verificate

La nivel național, în anul 2022, Registrul Auto Român a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic,  76.440 de vehicule la nivelul întregii țări. În urma controalelor, inspectorii RAR au constatat că 45,04% dintre acestea aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme.

Cele mai multe neconformități au fost constatate la:

  • instalația electrică de iluminare-semnalizare (27,62%);
  • emisiile poluante (22,65%);
  • punți, jante, anvelope și suspensie (13,86%);
  • vizibilitate (12,6%)
  • șasiu și elemente atașate șasiului (11,85%).

Neconformități la sistemul de frânare au fost depistate la 5,71% dintre vehiculele controlate şi în 1,75% din cazuri au fost constatate probleme la sistemul de direcţie. În urma verificărilor s-au identificat deficiențe din sfera poluării la aproximativ 6.000 de vehicule (7,86%) dintre cele controlate. Inspectorii RAR au depistat în trafic şi vehicule cu defecțiuni periculoase la sistemele de frânare, direcţie sau la punţi și fuzete. Astfel, inspectorii RAR au considerat că 5.262 de vehicule prezentau pericol iminent de accident.

Aproximativ 3% dintre vehiculele verificate prezentau probleme legate de dovada efectuării inspecției tehnice periodice – ITP fals, expirat sau anulat.

În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, pe parcursul anului 2022, au fost aplicate 25.690 de sancțiuni, au fost retrase 21.854 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 264 de vehicule și 408 ITP-uri au fost anulate.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
6.9 ° C
7.2 °
5.5 °
95 %
1.4kmh
17 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...